Băsescu vrea tratament egal cu statele euro

F.A
Politică / 22 ianuarie 2010

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că va cere oficialilor europeni o relaxare a criteriilor de la Maastricht, România dorind un tratament egal cu ţările din zona euro pentru accesarea mai uşoară a fondurilor UE., relatează Antena3.

"Obiectivul meu este să am o discuţie şi cu Comisia Europeană şi în următorul Consiliu, în care să vedem în ce măsură este posibil să relaxăm, într-un fel sau altul, aplicarea criteriilor de la Maastricht în această perioadă dificilă. Nu vreau să jignesc pe nimeni, nu vreau să arăt către alţii, dar sunt multe state în zona euro care în momentul de faţă nu mai îndeplinesc criteriile de la Maastricht", a declarat şeful statului.

El a adăugat că România "ar vrea şi ea un tratament egal cu statele din zona euro" atunci când se discută despre îndeplinirea criteriilor de la Maastricht, pentru că "o relaxare" a acestor criterii ar facilita utilizarea fondurilor europene de către ţara noastră.

"Avem constrângeri foarte mari din punct de vedere al încadrării în criteriile de la Maastricht pentru a ne atinge obiectivul de a intra în zona euro în 2014-2015. Criteriile pe care trebuie să le îndeplinim din punct de vedere buget ne blochează practic accesul la mare parte din sursele de finanţare europene şi îl blochează pentru simplul motiv că România însăşi trebuie să aibă propriile ei contribuţii pentru a atrage finanţarea europeană sau pentru a utiliza banii Băncii Europene de Investiţii", a explicat preşedintele Băsescu.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2497
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5624
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6303
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1318
Gram de aur (XAU)Gram de aur593.7278

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb