Conferinţa BURSA “Energia în priză”Conferinţa BURSA “Energia în priză”

Bazinul Amazon în flăcări - Bolsonaro autorizează intervenţia armatei

I.A.M.
Internaţional /

Sursă foto: Twitter

Sursă foto: Twitter

Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro a autorizat mobilizarea armatei în Pădurea amazoniană pentru a lupta contra incendiilor, dar a estimat că aceste focuri nu pot "servi drept pretext" pentru sancţiuni internaţionale, scrie AFP.

Prin decret, preşedintele de extremă dreapta i-a autorizat sâmbătă şi pentru o perioadă de o lună pe guvernanţii statelor preocupate să recurgă la armată pentru "identificarea şi lupta contra focarelor de incendii", precum şi pentru "acţiuni preventive şi represive contra delictelor din mediu".

Donald Trump i-a propus preşedintelui brazilian ajutor din partea Statelor Unite. "Tocmai am vorbit cu preşedintele Jair Bolsonaro. I-am spus că dacă SUA pot ajuta în legătură cu incendiile în pădurea amazoniană, noi suntem gata să o facem!", a scris pe Twitter preşedintele american.

De cealalată parte a Atlanticului, înaintea G7 de la Biarritz, în sud-vestul Franţei, cea mai mare pădure tropicală de pe planetă a devenit "o prioritate".

Preşedintele Emmanuel Macron l-a acuzat pe Bolsonaro că "a minţit" cu privire la angajamentele climatice şi a decis să se opună acodului de liber-schimb UE-Mercosur.

Prim-ministrul britanic Boris Johnson a estimat, înaintea summitului de sâmbătă şi duminică de unde ar trebui să rezulte "iniţiative concrete", că incendiile reprezintă "o criză internaţională", conform AFP.

"Incendiile de pădure există în toată lumea şi asta nu poate servi drept pretext pentru eventuale sancţiuni internaţionale", a replicat şeful statului brazilian într-o scurtă intervenţie televizată, ca reacţie la presiunile internaţionale în creştere pentru salvarea bazinului Amazon, 60% din teritoriul brazilian. Pe Twitter, el l-a acuzat pe omologul francez că "favorizează ura contra Braziliei din simplă vanitate".

Mii de incendii devastează în prezent Pădurea amazoniană din Brazilia, stabilind un record pentru ultimul deceniu.

Incendiile forestiere sunt obişnuite în Amazon, în tmpul sezonului secetos, din iulie până în octombrie. Ele pot avea cauze naturale, precum fulgere, dar pot fi provocate şi de oameni. Fermierii şi tăietorii de lemne curăţă terenurile în acest fel şi focul scapă de sub control.

La Sao Paulo şi Rio de Janeiro s-au adunat mii de manifestanţi, mulţi în faţa ambasadelor şi consulatelor din Brazilia şi din lume la apelul numeroaselor ONG-uri care au strigat "Salvaţi pădurea amazoniană". Printre organizaţii se află şi cea a tinerei suedeze Greta Thunberg, "Fridays for Future", transmite aceiaşi sursă.

Oraşul Porto Velho, în statul amazonian Rondonia (nord-vest), era acoperit vineri de un nor subţire de fum roşu, a constat jurnalistul de la AFP-TV. "Această situaţie nu este normală, este din cauza incendiilor de pădure", a comentat recepţionista unui hotel.

Bazinul Amazon, care găzduieşte peste 3 milioane de specii de plante şi animale şi un milion de membri ai comunităţilor indigene, este crucial în reglarea încălzirii globale. Pădurile absorb anual milioane de tone de emisii de carbon.

Atunci când copacii sunt tăiaţi sau arşi, carbonul pe care în stochează este eliberat în atmosferă, iar capacitatea pădurii tropicale de a absorbi emisiile este redusă.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
Apanova
CCIR
Business Card
BTPay
smart city industry awards 2019
Calendarul BURSA 2019
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.roSCEBSMART TRANSFORMATION 2019
Cabinet de avocatTMPS