Compania americană Microsoft anunţă că observă în continuare îmbunătăţiri în disponibilitatea serviciilor sale, iar cozile de mesaje e-mail s-au redus semnificativ şi se apropie de nivelurile normale, în timp ce pana tehnică a perturbat activitatea unor spitale şi a reţelei feroviare din Canada, a delegaţilor de la Conferinţa Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice din Turcia, relatează BBC. În cea mai recentă actualizare, reprezentanţii Microsoft precizează că unii utilizatori s-ar putea confrunta în continuare cu probleme intermitente de acces sau cu întârzieri la livrarea mesajelor e-mail pe măsură ce procesul de recuperare continuă, arată postul britanic de televiziune.
Compania a introdus măsuri suplimentare şi restabileşte restul infrastructurii afectate, în paralel cu investigarea problemelor reziduale ale serviciilor, potrivit BBC. „Monitorizăm îndeaproape starea serviciilor şi validăm recuperarea pentru toate metodele de conectare afectate, pentru a asigura stabilitatea susţinută a serviciilor. În acest moment, nu avem dovezi privind o activitate maliţioasă asociată acestui incident. Vom continua să tratăm situaţia cu urgenţă până la remedierea completă şi vom publica un raport complet post-incident, cu cauza principală şi măsurile de protecţie în profunzime, după finalizarea remedierii”, se arată în comunicatul Microsoft citat de BBC.
În Canada, unde numeroase instituţii depind în mare măsură de serviciile Microsoft pentru comunicaţiile online şi poşta electronică, reţeaua de spitale Unity Health Toronto, din care face parte şi Spitalul Saint Michael, a declarat un „Cod Gri”, procedură activată în cazul unei defecţiuni de infrastructură, transmite BBC. Într-un comunicat publicat pe site-ul propriu, reţeaua medicală precizează că echipele sale întâmpină dificultăţi la trimiterea şi primirea mesajelor e-mail şi le solicită pacienţilor să apeleze linia telefonică principală a spitalului, dar subliniază că îngrijirea pacienţilor nu este afectată, iar spitalele rămân sigure şi deschise. Întreruperea a afectat şi Via Rail, reţeaua feroviară naţională a Canadei, care a anunţat pe platforma X că pasagerii ar putea să nu primească informaţii despre călătorii prin e-mail şi le-a cerut să se înscrie pentru notificări prin mesaje text, în timp ce perturbaţii au fost raportate şi în oraşele Ottawa şi Vancouver, precum şi în cadrul unor universităţi din ţară, mai arată sursa citată.
Pana tehnică a serviciului Outlook a generat dificultăţi şi pentru consilierii şi oficialii prezenţi la Conferinţa Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice, găzduită în oraşul Antalya din Turcia, relatează BBC. James Young, consilier pe probleme de schimbări climatice în cadrul Consiliului Circumpolar Inuit, organizaţie care reprezintă aproximativ 180.000 de membri ai populaţiei inuite din regiunea arctică, a declarat că instituţia se bazează pe mesajele e-mail şi pe aplicaţia Microsoft Teams pentru a comunica între mai multe state: „A fost pur şi simplu foarte frustrant şi dificil să menţinem contactul cu colegii noştri şi să putem participa eficient aici. Cred că dependenţa noastră de tehnologie ne lasă vulnerabili în astfel de situaţii”. La rândul său, Anna Hopper Schulz, un alt consilier pe probleme climatice prezent la conferinţă, a explicat că accesarea documentelor de negociere şi transmiterea actualizărilor au fost foarte dificile, chiar dacă aplicaţia WhatsApp a funcţionat în mare parte fără întreruperi, notează BBC.



























































Opinia Cititorului