BCE:  Creditele neperformante şi Brexitul, principalele riscuri pentru bănci

E.M.
Bănci-Asigurări / 30 octombrie 2018

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Creditele neperformante, atacurile cibernetice şi Brexitul sunt printre cele mai mari riscuri pentru băncile din zona euro în 2019, se arată într-un raport privind evaluarea riscurilor, prezentat astăzi de Banca Centrală Europeană (BCE), transmite Reuters.

Creşterea economică a zonei euro a redus incertitudinile, dar riscurile externe - protecţionismul, Brexitul, turbulenţele de pe pieţele emergente - sunt în creştere şi trebuie atent monitorizate, a anunţat BCE, care supraveghează cele mai importante 118 instituţii financiare din zona euro.

"Comparativ cu anul trecut, a existat o substanţială scădere a riscurilor provocate de condiţiile economice şi fiscale din zona euro. În acelaşi timp, au crescut incertitudinile geopolitice, turbulenţelor de pe pieţele financiare, iar profiturile băncilor sunt afectate de ratele scăzute ale dobânzilor. Evoluţiile în domeniul digitalizării au exacerbat riscurile legate de sistemele IT ale băncilor şi de atacurile cibernetice", apreciază instituţia financiară.

În privinţa Brexitului, BCE consideră că instituţiile financiare trebuie să fie pregătite pentru orice evoluţii, deoarece nu s-a ajuns încă la un acord, cu câteva luni înainte ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană.

"Stadiul pregătirilor băncilor pentru Brexit rămâne una dintre priorităţile departamentului de supervizare bancară din cadrul BCE, care va superviza direct instituţiile care îşi vor reloca activităţile în Uniunea Europeană", anunţă instituţia.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3297
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7489
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7547
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3631
Gram de aur (XAU)Gram de aur629.3552

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb