BCE evită să semnaleze când ar putea începe reducerea programului de stimulare din pandemie

S.B.
Internaţional / 11 iunie

BCE evită să semnaleze când ar putea începe reducerea programului de stimulare din pandemie

Banca Centrală Europeană (BCE) a evitat să semnaleze, joi, când ar putea începe să reducă programul de stimulare din pandemia de Covid-19 şi a anticipat că inflaţia va rămâne sub ţinta instituţiei de aproape 2%, în viitorul previzibil, informează news.ro.

"Inflaţia a accelerat în ultimele luni, în mare parte din cauza efectelor de bază, a factorilor tranzitorii şi a creşterii preţurilor la energie. Este de aşteaptat să accelereze în continuare în a doua jumătate a anului, înainte de a încetini pe măsură ce factorii temporari se vor estompa ", a declarat joi, preşedintele BCE, Christine Lagarde, în urma şedinţei de politică monetară a băncii.

"Noile noastre proiecţii indică o creştere treptată a presiunilor inflaţionale subiacente de-a lungul orizontului de proiecţie, deşi presiunile rămân reduse în contextul unei slăbiciuni economice semnificative, care va fi absorbită doar treptat peste orizontul de proiecţie. Se preconizează că inflaţia generală va rămâne sub obiectivul nostru pe parcursul orizontul de proiecţie ", a adăugat ea.

Datele recente au arătat o accelerare a inflaţiei în zona euro peste obiectivul BCE de aproape, dar sub nivelul de 2%. BCE a spus anterior că se aşteaptă ca preţurile să crească în 2021, dar numai temporar.

Datele au ridicat întrebări cu privire la viitorul politicii monetare în zona euro, jucătorii de pe piaţă dorind răspunsuri cu privire la cât timp banca centrală îşi va menţine vastul program de stimuli monetari.

BCE s-a angajat să cumpere obligaţiuni în valoare de 1.850 de miliarde de euro (2.200 miliarde de dolari) până în martie 2022, ca parte a Programului său de achiziţii de urgenţă în pandemie (PEPP).

Joi, banca centrală a decis să menţină aceste stimulente, iar dobânda de politică monetară au rămas, de asemenea, neschimbate.

BCE a prezentat joi o actualizare a perspectivelor economice din zona euro. Banca aşteaptă acum o creştere a produsului intern brut de 4,6% pentru 2021 şi 4,7% pentru 2022 - ambele fiind revizuite în urcare.

În ceea ce priveşte inflaţia, BCE a prezentat, de asemenea, prognoze noi, mai mari pentru 2021 şi 2022, faţă de o evaluare anterioară din martie. Inflaţia anuală va ajunge la 1,9% în acest an şi la 1,5% în 2022.

Carsten Brzeski, şef global pentru macro la ING Germania, a declarat într-o notă că BCE a dorit în mod clar să evite orice discuţie referitoare la restrângerea programului de atimulare, la şedinţa de joi şi, prin urmare, a ales să rămână pe poziţie.

Andrew Kenningham, economist-şef în Europa la Capital Economics, a declarat că banca centrală a zonei euro ar putea reduce achiziţiile în a doua jumătate a anului". "Dar imaginea de ansamblu este că politica va rămâne extrem de permisivă pentru mult timp", a adăugat el.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
BTPay
Apanova
anahotels.ro

Curs valutar BNR

24 Sep. 2021
Euro (EUR)Euro4.9491
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2167
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5700
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7803
Gram de aur (XAU)Gram de aur237.8628

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Topul firmelor din Bucuresti 2021
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
bsenergyweek.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro