BCE va derula teste de stres în 2016

V.R.
Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 9 iunie 2015

Banca Centrală Europeană (BCE) va efectua, anul viitor, o nouă rundă de teste de stres în rândul băncilor din zona euro, conform anunţului făcut de Daniele Nouy, preşedintele Consiliului de supraveghere din cadrul instituţiei.

"Va avea loc o nouă rundă de teste de stres anul viitor. Însă, aceasta ar putea privi un număr mai mic decât cele 123 de bănci pe care le supervizăm în mod direct", a declarat Daniele Nouy, potrivit Welt am Sonntag.

La rândul său, Autoritatea Bancară Europeană (EBA) a informat, în luna martie, că nu va derula teste de stres, anul acesta, în rândul băncilor din Uniunea Europeană, însă va iniţia pregătirile pentru următoarea rundă de teste, programată pentru 2016.

Băncile europene au fost supuse testelor de stres în 2014, înainte ca mecanimsul unic european de supervizare bancară (SSM) să devină responsabil în mod direct de supravegherea a aproximativ 123 de grupuri bancare europene.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2581
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4926
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6230
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1369
Gram de aur (XAU)Gram de aur661.7120

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb