ICT

BCR:Peste 22,4 milioane de plăţi contactless înregistrate în transportul public din România

S.B.
Bănci-Asigurări / 15 aprilie

Peste 22,4 milioane de plăţi contactless înregistrate în transportul public din România

Românii au adoptat rapid plăţile contactless în transportul public, la trei ani de când BCR şi partenerii săi au început să le introducă pe scară largă în cele mai importante oraşe ale ţării. Peste 22,4 milioane de astfel de tranzacţii s-au înregistrat, în ultimii trei ani, din care aproximativ 2 milioane numai în luna martie 2021, într-un trend accelerat de creştere a utilizării, în contextul pandemiei, potrivit unui comunicat al BCR, remis redacţiei.

De altfel, conform Visa, aceste cifre plasează România pe locul trei în Europa, după Marea Britanie şi Polonia, la plăţile digitale în domeniul transportului public.

"Evoluţiile din ultimii trei ani ne confirmă apetitul şi deschiderea românilor pentru noile tehnologii, care le pot face viaţa mai bună şi mai sigură. Un concept de Smart City, spre care tinde orice mare oraş, nu poate să înceapă decât cu dezvoltarea unui transport public inteligent, în care îţi poţi plăti călătoria cu cardul, ceasul sau telefonul contactless. Ne bucurăm că am reuşit să introducem un astfel de sistem inteligent în 16 dintre cele mai mari oraşe ale ţării. Le mulţumesc partenerilor care au fost alături de noi în toţi aceşti ani, deloc uşori, şi autorităţilor locale care au înteles potenţialul unei astfel de soluţii. Efortul nostru spre digitalizarea României va continua, fiind unul dintre proiectele strategice ale BCR", a declarat Dana Dima, vicepreşedinte Retail & Private Banking BCR.

Până în prezent, soluţia de plată contactless a fost introdusă de BCR în oraşele: Sibiu, Arad, Oradea, Baia Mare, Timişoara, Iaşi, Reşiţa, Râmnicu Vâlcea, Piteşti, Buzău, Cluj-Napoca, Craiova, Ploieşti, Sighişoara, Bucureşti şi Botoşani.

Sistemul implementat de BCR a fost construit având la bază arhitectura de funcţionare reglementată de Mastercard şi VISA, astfel încât orice card emis oriunde în lume sub însemnele celor două organizaţii să poată fi utilizat pentru plata călătoriilor.

"Soluţia noastră a fost adaptată de la un oraş la altul, în funcţie de specificul local al companiei de transport. Astfel, sistemul funcţionează atât pe date mobile, dar şi în regim de conectivitate pe fibră optică, aşa cum se întâmplă la metroul din Bucureşti. Tariful unei călătorii poate fi selectat şi plătit inclusiv diferenţiat, în funcţie de distanţa parcursă, aşa cum a fost cazul multor oraşe din ţară. În anumite cazuri, am introdus şi validatoare în autobuze care eliberează dovadă de plată, pe care utilizatorul o poate păstra până la coborârea din mijlocul de transport. Sistemul este extrem de simplu: călătorii trebuie să selecteze tariful, să apropie cardul bancar contactless de validatoarele din mijloacele de transport, după care vor primi imediat înştiinţarea de realizare a tranzacţiei. Călătoria achitată astfel are comision zero şi, prin urmare, acelaşi tarif ca cel perceput prin alte metode de plată deja existente", a declarat Ciprian Nicolae, Şef Departament Acceptare Carduri, BCR.

În martie 2020, BCR a pus în funcţiune, în parteneriat cu Metrorex, un sistem similar în toate staţiile de metrou din Bucureşti, care permite plata cu orice card bancar contactless la toate porţile de acces. Totodată, la Societatea de Transport Bucureşti SA se lucrează în prezent la extinderea soluţiei pe tot parcul de vehicule, fiind disponibilă, în prezent, pe 760 mijloace de transport (autobuze Ottokar, Mercedes Hibryd, liniile de tramvai 41,1 şi 10). Extinderea soluţiei pe tot parcul de vehicule al STB se va realiza odată cu înlocuirea vechilor validatoare. De altfel, aceasta este şi prima soluţie din România, implementată în aprilie 2020, care foloseşte validatoare contactless de ultimă generaţie, ce permit utilizarea atât a cardurilor contactless de transport tip Mifare, cât şi a cardurilor bancare MasterCard şi Visa.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
BTPay
Boromir

Curs valutar BNR

06 Mai. 2021
Euro (EUR)Euro4.9266
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0881
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4961
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6915
Gram de aur (XAU)Gram de aur235.7106

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Tohani
Cotaţii Emitenţi BVB
Concurs de idei de afaceri inovative ”Money is Funny” – ÎNSCRIERI
Cotaţii fonduri mutuale
Energy CEO forum awards
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro