BEC îşi va revizui ţinta de inflaţie în evaluarea strategiei de politică monetară

A.I.
Bănci-Asigurări / 23 ianuarie 2020

BEC îşi va revizui ţinta de inflaţie în evaluarea strategiei de politică monetară

Banca Centrală Europeană (BCE) a anunţat joi că îşi va revizui ţinta de inflaţie, instrumentarul de politică monetară precum şi practicile de comunicare în cadrul procesului de evaluare a strategiei sale, pentru a ţine cont de modificarea condiţiilor economice după criza financiară, transmite Reuters.

"Întrucât economiile noastre trec printr-o serie de transformări profunde, este momentul să efectuăm o evaluare a strategiei pentru a asigura îndeplinirea mandatului nostru în interesul suprem al cetăţenilor europeni", a declarat Christine Lagarde, preşedintele BCE.

Potrivit oficialilor BCE, începând din 2003, economia zonei euro şi cea mondială au trecut printr-o serie de schimbări structurale profunde. Diminuarea ritmului de creştere, ca urmare a încetinirii productivităţii şi a îmbătrânirii populaţiei, precum şi consecinţele crizei financiare au condus la reducerea ratelor dobânzilor, restrângând marja de care BCE şi alte bănci centrale dispun pentru a relaxa politica monetară cu ajutorul unor instrumente convenţionale în contextul unor evoluţii nefavorabile. În plus, ameninţările la adresa sustenabilităţii ecologice, digitalizarea rapidă, globalizarea şi evoluţia structurilor financiare au transformat şi mai mult contextul politicii monetare, inclusiv dinamica inflaţiei.

"Consiliul guvernatorilor va face un bilanţ al modului în care strategia de politică monetară a sprijinit, de-a lungul anilor, îndeplinirea mandatului BCE în conformitate cu prevederile Tratatului şi va analiza dacă este necesară ajustarea unor elemente ale strategiei. Formularea cantitativă a stabilităţii preţurilor, alături de abordările şi instrumentele care permit asigurarea stabilităţii preţurilor, va deţine un rol proeminent în cadrul acestui exerciţiu. Evaluarea va ţine cont şi de modul în care alte consideraţii, precum stabilitatea preţurilor, ocuparea forţei de muncă şi sustenabilitatea ecologică, pot fi relevante în îndeplinirea mandatului BCE", a subliniat BCE.

Instituţia cu sediul la Frankfurt estimează că procesul de evaluare va fi finalizat până la sfârşitul anului adăugând că la baza evaluării vor sta analiza riguroasă, spiritul de deschidere şi dialogul cu toate părţile interesate.

Comanda carte
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3345
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4451
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8926
Gram de aur (XAU)Gram de aur458.4241

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb