Beijingul critică vizita întreprinsă în Taiwan de membrii Congresului SUA

G.D.
Internaţional / 15 aprilie 2022

Beijingul critică vizita întreprinsă în Taiwan de membrii Congresului SUA

Un purtător de cuvânt al Ministerului chinez al Apărării a criticat astăzi vizita întreprinsă în Taiwan de câţiva membri ai Congresului SUA, calificând-o drept o provocare deliberată care încalcă grav principiul unei singure Chine şi prevederile celor trei comunicate comune China-SUA, transmite Xinhua, conform Agerpres.

Este extrem de ipocrit şi nedemn de încredere din partea SUA să se angajeze să nu susţină "independenţa Taiwanului", pe de o parte, şi să trimită un semnal foarte greşit forţelor secesioniste, pe de altă parte, a declarat Wu Qian, purtător de cuvânt al Ministerului Apărării de la Beijing.

China se opune ferm acestui fapt şi a comunicat acest lucru părţii americane, a menţionat Wu.

Purtătorul de cuvânt a mai precizat că forţele armate chineze au efectuat o misiune combinată de patrulare şi au desfăşurat exerciţii de antrenament în apele şi spaţiul aerian din jurul insulei Taiwan şi a asigurat că armata chineză este complet pregătită de luptă şi va lua toate măsurile necesare pentru a înfrânge cu hotărâre interferenţa forţelor externe şi a dejuca tentativele secesioniste vizând "independenţa Taiwanului".

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Ar putea SUA sa lase in pace Taiwanul?Sa puna si americanii mana sa munceasca,nu sa traiasca numai dupa urma razboaielor de pe alte continente!Stiu,chinezii copiaza aproape totul dar trebuie sa gaseasca alta solutie,alt ac pentru cojocul lor!

    N-au ce cauta ACUM ACOLO! Presupun ca nu doresc un nou conflict?!...

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2088
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4801
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6989
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9779
Gram de aur (XAU)Gram de aur654.1370

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
ccib.ro
gustulitaliei.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb