BENEFICII DUBLE PENTRU ANGAJAŢI DE PAŞTEValoarea cardurilor Edenred Cadou se dublează, ajungând la 300 ron


Companii / 13 aprilie

Valoarea cardurilor Edenred Cadou se dublează, ajungând la 300 ron

Edenred România anunţă că, din acest an, valoarea deductibilă a cardurilor cadou, pe care angajatorii le pot acorda cu ocazia Sărbătorilor de Paşte, creşte de la 150 RON la 300 RON/angajat, precum şi pentru fiecare copil minor al acestuia/eveniment, conform unui comunicat de presă remis redacţiei. Valoarea de 300 RON este în continuare scutită integral de la plata impozitului pe venit şi a contribuţiilor sociale. Pentru valori care depăşesc suma de 300 de lei, se aplică impozitul pe venit de 10% şi contribuţiile sociale obligatorii.

Post-pandemie, foarte multe companii continuă să funcţioneze într-un sistem de muncă hibrid, iar mobilitatea angajaţilor, care îmbină timpul de lucru din birou cu cel remote, reprezintă un factor important pentru înţelegerea tipului de beneficii pe care aceştia le consideră relevante şi le doresc de la angajatorii lor.

"Cardul cadou rămâne al doilea cel mai dorit beneficiu de către angajaţii români, potrivit datelor extrase din platforma noastră de beneficii flexibile, Benefit. Pentru angajatori, acesta înseamnă o modalitate de a creşte satisfacţia angajaţilor, engagement-ul şi, în cele din urmă, retenţia acestora. Totodată, tichetele cadou pe suport electronic vin şi cu avantaje fiscale semnificative. Iar suma de 300 de lei, dublă faţă de cea pe care angajatorul i-o putea oferi până acum salariatului prin tichetele cadou pe suport electronic, constituie un beneficiu cu atât mai important. Pandemia a rescris regulile după care angajatorii oferă beneficii, principalul criteriu fiind accesibilitatea la scară largă, mai ales în contextul muncii remote. Nu în ultimul rând, faptul că un card cadou poate fi utilizat în mai multe domenii comerciale, de la platforme de e-commerce până la magazine de electrocasnice sau de fashion, reprezintă încă un avantaj, dar şi confirmarea faptului că astfel se creează un ecosistem win-win-win, adică avantajul tuturor celor implicaţi: angajatori, salariaţi, comercianţi", a declarat Codruţ Nicolau, Director General, Edenred România şi Benefit Systems.

Potrivit sursei citate, soluţia Edenred Cadou reprezintă o soluţie actuală şi flexibilă de motivare şi recompensare, cu beneficii pentru angajatori, salariaţi şi comercianţi. Începând cu luna decembrie 2021, tichetele cadou se emit exclusiv pe suport electronic, conform ultimelor modificari legislative, nemaifiind disponibile în varianta pe hârtie.

Pentru angajatori, acordarea tichetelor cadou pe suport electronic reprezintă un avantaj în configurarea pachetelor salariale şi accesul la facilităţi fiscale - deductibilitate şi scutire de la plata taxelor sociale.

Angajaţii care folosesc cardurile cadou se bucură de o experienţă de utilizare facilă, rapidă şi sigură, fie că aleg să facă plata cu cardul sau direct cu telefonul mobil, prin Edenred Pay, Google Pay, Apple Pay. Aceştia au acces la o reţea diversificată de comercianţi parteneri din diverse domenii (frumuseţe, modă, sport, cultură, IT, learning, home&deco, restaurante), beneficiind şi ei de scutirea de la plata impozitului pe venit şi a contribuţiilor sociale.

Nu în ultimul rând, comercianţii parteneri Edenred pot genera vânzări suplimentare, prin atragerea sumelor alocate de angajatori, precum şi noi clienţi. Acest lucru este confirmat şi de rezultatele unui studiu de percepţie realizat de către Exact Business Solutions, la cererea Asociaţiei Profesionale a Emitenţilor de Tichete (APET), în decembrie 2021, potrivit căruia, în contextul pandemiei de COVID-19, pentru o treime dintre comercianţi, biletele de valoare (carduri de vacanţă, carduri de masă şi carduri cadou) au contribuit la creşterea cifrei de afaceri lunare, dar şi a numărului de clienţi. Conform aceluiaşi studiu, 90% dintre comercianţi apreciază impactul pozitiv al cardurilor cadou asupra business-ului lor.

Conform sursei citate, cardurile cadou sunt valabile patru ani de la data emiterii, iar angajatorii le pot alimenta ulterior, în funcţie de evenimentele din timpul anului, pentru care doresc să ofere acest tip de beneficiu. Ocaziile speciale pentru care angajaţii pot primi aceste carduri de la angajatori, conform reglementărilor legale în vigoare, sunt: Paşte, Crăciun, sărbători similare ale altor culte religioase, 1 Martie, 1 Iunie, sau pentru alte ocazii speciale prevăzute în contractul colectiv de muncă sau în regulamentul intern al companiilor care acordă beneficii fixe sau flexibile prin platforma Benefit.

Cardurile Edenred Cadou pot fi înrolate în aplicaţiile Edenred Pay şi Google Pay (pentru utilizatorii Android) şi Apple Pay (pentru utilizatorii iOS), iar utilizatorii soluţiei Edenred Cadou pot face astfel plăţi direct cu telefonul mobil, în reţeaua de comercianţi parteneri Edenred.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
csalb.ro
BTPay
Electromagnetica

Curs valutar BNR

01 Iul. 2022
Euro (EUR)Euro4.9461
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7286
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9311
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7088
Gram de aur (XAU)Gram de aur273.0029

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro