Beneficiile "Allianz", afectate de dezastrele naturale

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 5 mai 2011

"Allianz" SE, cea mai mare companie de asigurări din Europa, şi-a redus cu aproape 44% profitul în trimestrul întâi din anul curent, ca urmare a solicitărilor de despăgubiri ce au urmat cutremurului din Japonia şi altor dezastre naturale.

Câştigul net al companiei germane a fost de circa 900 de milioane de euro (1,3 miliarde dolari), comparativ cu 1,6 miliarde euro în primele trei luni din 2010. Analiştii anticipau un profit de 966 milioane de euro.

În perioada de raportare, profitul operaţional a fost aproape neschimbat faţă de anul precedent: circa 1,7 miliarde euro. Oficialii companiei estimează că, anul acesta, "Allianz" va obţine un profit operaţional de 7,5 - 8,5 miliarde euro, faţă de 8,2 miliarde euro în 2010. Aceştia mai anticipează solicitări de despăgubiri de circa 320 de milioane de euro din catastrofa ce a lovit Japonia, astfel că totalul costurilor generate de dezas-trele naturale ar putea fi de 750 de milioane de euro în trimestrul încheiat în martie.

"Allianz" îşi va publica rezultatele financiare detaliate privind trimes-trul întâi din anul curent la data de 12 mai.

"Deşi din cauza catastrofelor naturale am cheltuit cu aproape 200 de milioane de euro mai mult decât anul trecut, avem capacitatea să ne menţinem cifra profitului operaţional aproape de cea din 2010", a declarat directorul executiv al companiei, Michael Diekmann, adăugând că asiguratorul îşi va realiza ţinta de profit operaţional pe 2011.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Teoria dobâzii
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2222
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4371
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6989
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0355
Gram de aur (XAU)Gram de aur664.7713

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Citeste suplimentul
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb