BENJAMIN NETANYAHU: "Perioada restricţiilor impuse în Israel se apropie de sfârşit"

A.B.
Internaţional / 7 martie 2021

"Perioada restricţiilor impuse în Israel se apropie de sfârşit"

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, aflat în campanie electorală, a declarat că perioada restricţiilor impuse în Israel în contextul sanitar este apoape de sfârşit, transmite News.ro.

"Restaurantele revin la viaţă", a spus el după ce s-a întâlnit cu primarul Ierusalimului, Moshe Lion, la o cafenea dintr-un parc. "Va trebui să avem grijă de noi în continuare, să purtăm mască, să păstrăm distanţa, distanţa socială - dar ieşim din asta şi nu mai este mult", a declarat el pentru Reuters.

Până în prezent, 53% dintre cei aproximativ 9 milioane de locuitori ai Israelului au fost imunizaţi cu cel puţin o doză din vaccinul dezvoltat de Pfizer, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii.

Guvernul a permis redeschiderea graduală a economiei, şcolilor şi principalului aeroport, cu plafoane privind capacitatea.

Unele locuri de agrement permit accesul clienţilor care pot demonstra că au fost vaccinaţi sau că au imunitate, prin aşa-numitul "Green Pass" (permis verde, n.r.) emis de Ministerul Sănătăţii.

Totuşi, unii experţi sanitari au avertizat că, odată cu relaxarea măsurilor, ar putea fi înregistrată o nouă creştere a numărului de cazuri.

Alegerile din Israel sunt programate pentru 23 martie.

De la începutul pandemie, în ţară au fost înregistrate peste 800.000 de cazuri de infectare şi mai mult de 5.800 de decese asociate.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Ar fi fost utile, pentru noi cei care suntem in urma, informatii despre efectele adverse ale vaccinului: tipuri, frecventa etc., dacă se confirma prognoza Pfizer.

    Ce nu face Bibi, pt campania lui electorala! Isi minte conationalii de ingheata apele, pt ca in realitate, el are gand sa le puna in continuare pielea-n bat, dupa cum a dovedit-o si pana acum!

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb