Berlin şi alte landuri germane oferă posibilitatea vaccinării copiilor cu vârste de 5 până la 11 ani

S.B.
Internaţional / 12 decembrie 2021

Berlin şi alte landuri germane oferă posibilitatea vaccinării copiilor cu vârste de 5 până la 11 ani

Copiii cu vârste de 5 până la 11 ani vor fi eligibili pentru a fi vaccinaţi împotriva coronavirusului, săptămâna viitoare, la Berlin, au anunţat autorităţile sanitare. Berlin se alătură altor landuri germane în care se pot face programări pentru copii, informează news.ro.

Vaccinările copiilor se pot face în centrele din şcoli, la cabinetele medicale sau chiar la Muzeul de Istorie Naturală. Serul folosit va fi Pfizer/BioNTech.

Joi, comisia independentă a Germaniei de consultare cu privire la vaccinare a recomandat vaccinarea copiilor cu vârste de 5 până la 11 ani cu afecţiuni preexistente sau care au contact apropiat cu persoane vulnerabile. Copiii din această grupă de vârstă ar trebui să primească dozele de vaccin Pfizer la un interval de trei până la şase săptămâni între cele două administrări.

La începutul lunii, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, anunţa că de la 13 deembrie în Uniunea Europeană va fi disponibil vaccinul pentru copii al Pfizer/BioNTech.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Berlin şi alte landuri germane oferă posibilitatea internarii in lagare.

    Urmeaza cei de la 0 la 5 ani?

    O masura foarte buna.

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2356
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5872
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6312
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1350
Gram de aur (XAU)Gram de aur603.6628

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb