Berlinul avertizează că ar putea să nu mai acorde politicienilor turci "liberă trecere" în viitor în Germania

A.I.
Internaţional / 13 martie 2017

Berlin (Sursa foto: Wikipedia)

Berlin (Sursa foto: Wikipedia)

Faptul că Guvernul german nu a blocat apariţia pe teritoriul german a unor politicieni să pledeze pentru tabăra "da" în campania referendumului de la 16 aprilie cu privire la extinderea puterilor preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan nu înseamnă un permis de "liberă trecere" în viitor, avertizează şeful de cabinet al cancelarului Angela Merkel, transmite The Associated Press.

Mai multe autorităţi locale germane au anulat mitinguri la care miniştri turci intenţionau să vorbească în favoarea sporirii puterilor lui Erdogan prin referendum, relatează News.ro.

Şeful statului turc a acuzat Germania, după aceste impunerea acestor interdicţii, de "practici naziste".

Guvernul olandez a blocat asemenea apariţii la mitinguri ale unor miniştri turci.

Şeful de cabinet al lui Merkel Peter Altmaier a declarat luni, pentru RBB Inforadio, că "până în prezent, în ultimii 60 de ani ai istoriei noastre, ne-am abţinut în mai multe rânduri să impunem asemenea interdicţii (de intrare în Germania) unor ţări ca de exemplu Uniunea Sovietică, China şi altele cu care ne aflam în Războiul Rece".

Însă "asta nu înseamnă o trecere liberă în viitor", a subliniat el.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3447
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7519
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7347
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2764
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.2010

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb