Berlinul îndeamnă la tăierea fondurilor europene

I.D.
Internaţional / 22 martie 2019

Berlinul îndeamnă la tăierea fondurilor europene

Berlinul vrea ca Uniunea Europeană să reducă finanţările şi să impună sancţiuni unor state membre care adoptă legi ce contravin principiilor fundamentale ale UE ca independenţa justiţiei şi libertatea presei, declară ministrul german de Externe Heiko Maas, care vizează România, Ungaria şi Polonia, relatează Reuters.

România - care deţine preşedinţia semestrială a Uniunii - Ungaria şi Polonia primesc finanţări europene mai mari decât contribuţiile lor, iar tăierea acestora poate reprezenta o pârghie importantă, a apreciat joi, la radiodifuzorul ZDF, şeful diplomaţiei germane.

"Acestea sunt principii de bază pe care trebuie să le respecte toate" statele membre UE, a subliniat Maas.

Atunci când state membre încalcă aceste principii, "noi va trebui să investigăm dacă trebuie să existe consecinţe financiare", a insistat el.

Tăierea fondurilor "este singura limbă înţeleasă acolo", a apreciat Maas, referindu-se la ţări care adoptă legi prin care restricţionează, de exemplu, libertatea presei.

Principalul grup parlamentar din cadrul Parlamentului European (PE) - al partidului Popular European (PPE) - a suspendat miercuri Partidul Fidesz al premierului ungar Viktor Orban, în urma unor acuzaţii cu privire la încălcarea principiilor UE şi statului de drept.

Orban, care se află la putere din 2010, şi-a consolidat acapararea asupra vieţii publice în Ungaria - inclusiv asupra tribunalelor, presei şi economiei, dar şi educaţiei şi cercetării ştiinţifice.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3306
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7569
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7358
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2894
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.9834

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb