Indicele BET, ce reflectă dinamica celor mai lichide douăzeci de titluri ale Bursei de Valori Bucureşti (BVB), a atins, ieri, un nou record istoric, de aproape 18.843 de puncte, uşor peste cel din data de 20 iunie, de 18.825 de puncte, în urma unui avans de 0,57%. Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, s-a apreciat cu 0,43%, până la 3.544 de puncte, în vreme ce indicele BET-FI, al fostelor SIF-uri plus Fondul Proprietatea, a avut un recul de 0,4%, la 60.589 de puncte, într-o zi cu deprecieri uşoare ale pieţele europene.
Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 69,3 milioane lei, uşor peste cea din şedinţa anterioară, de 61 milioane lei, aproape o treime din rulaj fiind generat de schimburi cu acţiuni Banca Transilvania (TLV).
În piaţa "regular", topul valorii transferurilor a fost condus de acţiunile instituţiei de credit din Cluj, ce au cumulat un rulaj de 21,1 milioane lei, titlurile băncii încheind ziua în creştere cu 2,45%, la preţul de 31,72 lei.
Pe poziţia a doua în topul rulajului s-au situat acţiunile MedLife (M), ce au urcat cu 0,75%, la preţul de 6,75 lei, în condiţiile unor schimburi de 14 milioane lei.
Acţiunile OMV Petrom (SNP) s-au apreciat cu 0,6%, la preţul de 0,7575 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 3,6 milioane lei.
Pe poziţia a patra a clasamentului lichidităţii s-au situat titlurile Hidroelectrica (H2O), ce au cumulat un rulaj de 2,3 milioane lei, acţiunile H2O încheind ziua în scădere cu 0,74%, la preţul unitar de 121,5 lei.
În piaţa ”deals” a avut loc o tranzacţie cu acţiuni Fondul Proprietatea, în valoare de 0,72 milioane lei, titlurile fiind schimbate la preţul unitar de 0,3605 lei, similar cu referinţa din piaţa ”regular”.
Indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, s-a apreciat cu 0,24%, până la 1.351 de puncte, în vreme ce indicele BETAeRO, al companiilor considerate relevante pentru Sistemul Multilateral de Tranzacţionare, a avut un avans de 0,65%, până la 867 de puncte.
• Topul celor mai mari creşteri
1.”Condmag” (COMI): +14,29%
2. ”Comelf” (CMF): +8,06%
3. ”Green Tech International” (GREEN): +7,52%
4. ”UAMT" (UAM): +6,70%
5. ”Bucovina-Club de Munte" (BCM): +5,84%
• Topul celor mai mari scăderi
1. ”Altur” (ALT): -6,16%
2. ”Electromagnetica” (ELMA): -3,48%
3. ”Longshield Investment Group" (LONG): -2,74%
4. ”Carbochim" (CBC): -2,70%
5. ”Bittent Systems” (BNET): -3,29%
Opinia Cititorului