Biden îl va alege pe Jeff Zients ca şef de cabinet, după plecarea lui Klain

M.C.
Internaţional / 23 ianuarie 2023

Biden îl va alege pe Jeff Zients ca şef de cabinet, după plecarea lui Klain

Preşedintele SUA, Joe Biden, ar urma să îl aleagă şef de cabinet pe Jeff Zients, care a coordonat reacţia la pandemia de covid-19 a Casei Albe, informează AP, conform News.ro.

Actualul şef de cabinet al lui Biden, Ron Klain, se pregăteşte să părăsească postul.

Două persoane care cunosc bine situaţia, dar nu au fost autorizate să discute public despre planurile lui Biden înaintea unui anunţ oficial, au vorbit pentru AP sub acoperirea anonimatului despre viitoarea numire a lui Zients.

După ce a fost coordonator al reacţiei la covid-19, Zients a revenit la Casa Albă într-un rol discret, pentru o activitate legată de personal. Zients şi adjuncta sa din echipa de răspuns la pandemie a Casei Albe, Natalie Quillian, au părăsit administraţia Biden în aprilie anul trecut, înainte de a se întoarce în toamna lui 2022.

Jeff Zients, vicepreşedintele operaţiunii de tranziţie a lui Biden după alegerile din noiembrie 2020, aduce o expertiză managerială semnificativă. A fost director al Consiliului Economic Naţional în administraţia Obama şi director interimar al Biroului de Management şi Buget, scrie AP.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei”
rominsolv.ro
eset.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.0985
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3987
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5443
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8466
Gram de aur (XAU)Gram de aur668.3222

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
*reclama uniprest_2026.jpg*}
uniprest.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb