Biden îndeamnă la a "înfrunta lobby-ul armelor"

G.D.
Internaţional / 25 mai

Biden îndeamnă la a "înfrunta lobby-ul armelor"

Preşedintele american Joe Biden, vizibil marcat, a lansat ieri un apel la a "înfrunta lobby-ul armelor" astfel încât să fie luate măsuri de reglementare, în timp ce America reintră în coşmarul recurent al atacurilor armate în şcoli, notează AFP, potrivit Agerpres.

"Speram devenind preşedinte să nu am de a face cu asta", a afirmat democratul de 79 de ani, ajuns în faţa camerelor de luat vederi la Casa Albă, la câteva ore după ce 18 copii şi cel puţin un adult au fost ucişi într-un atac armat la o şcoală primară din Uvalde, statul Texas.

"Când, pentru numele lui Dumnezeu, vom înfrunta cu lobby-ul armelor?", a spus preşedintele, informat despre tragedie în avionul care îl readucea dintr-un turneu diplomatic în Asia.

"Sunt dezgustat şi obosit", a mai declarat el.

"Nu-mi spuneţi că nu putem avea un impact asupra acestui măcel", a spus din nou Joe Biden, în legătură cu flagelul morţilor din cauza armelor de foc în Statele Unite. Cu faţa atrasă, el a îndemnat la "transformarea durerii în acţiune" pentru a reglementa mai mult armele în ţară şi, în special, armele de asalt.

"Fabricanţii de arme au petrecut două decenii promovând agresiv armele de asalt care le aduc cele mai importante profituri", a denunţat el.

De asemenea, preşedintele democrat a criticat opoziţia republicană, care îi blochează toate încercările de a trece prin Congres o serie de măsuri, cum ar fi verificarea obligatorie a cazierului şi antecedentelor psihiatrice ale persoanelor care cumpără arme.

Tabăra conservatoare a refuzat până în prezent să aplice o interdicţie privind comercializarea puştilor de asalt către civili, precum cea care a existat în Statele Unite între 1994 şi 2004 pentru anumite arme semiautomate.

"Pe cei care blochează sau întârzie legislaţia de bun simţ privind armele (...) nu îi vom uita", a mai spus Joe Biden, care poate emite doar decrete controlând limitat circulaţia armelor de foc.

"A pierde un copil este ca şi cum ţi s-ar smulge o parte din suflet", a mai lansat acest fervent catolic, care a pierdut el însuşi doi copii, o fiică încă bebeluş într-un accident şi un fiu adult mort de cancer.

Alături de soţia sa, Jill Biden, el a îndemnat Statele Unite "să se roage" pentru familiile îndoliate.

"Vor avea nevoie de mult ajutor, de multe rugăciuni", a mai spus liderul de la Casa Albă, citat de AFP.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
csalb.ro
BTPay
Electromagnetica
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Iul. 2022
Euro (EUR)Euro4.9461
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7286
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9311
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7088
Gram de aur (XAU)Gram de aur273.0029

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro