BISTRIŢA-NĂSĂUD: Focar de COVID-19 la Spitalul Judeţean de Urgenţă

G.U.
Miscellanea / 19 martie 2021

Focar de COVID-19 la Spitalul Judeţean de Urgenţă

Un număr de 18 pacienţi internaţi în Secţia de Medicină Internă a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Bistriţa au fost depistaţi pozitiv la infecţia cu virusul SARS-CoV-2, deşi iniţial toţi au fost spitalizaţi având teste negative, potrivit datelor comunicate astăzi de către şefa Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bistriţa-Năsăud, Anca Andriţoiu, informează Agerpres.

Dintre pacienţii confirmaţi pozitiv, o parte a cerut externarea la domiciliu, iar contacţii lor, care la testare au ieşit negativ, au fost puşi în saloane separate, urmând să fie retestaţi.

"Pacienţii cu simptome au fost duşi la Infecţioase, asimptomaticii în general au solicitat să meargă la domiciliu şi le-am făcut decizii de izolare la domiciliu, iar cine nu a plecat la domiciliu - unul sau doi sunt, parcă - au fost puşi într-un salon separat, ca să fie izolaţi acolo. Mai sunt contacţii din saloane, care iarăşi sunt puşi în saloane separate, pentru că trebuie să fie retestaţi peste câteva zile", a declarat Andriţoiu.

Şefa DSP crede că focarul a pornit, cel mai probabil, de la una sau două persoane internate în Secţia de Medicină Internă care se aflau în perioada de incubaţie a virusului, astfel că la prima testare nu a fost identificată infecţia cu SARS-CoV-2, notează sursa citată.

"Sigur cineva era într-o perioadă în care avea virusul, dar nu s-a evidenţiat la testare, că altfel nu ar fi ajuns în secţie, din moment ce toţi erau negativi. Probabil una sau două persoane erau deja în perioada de incubaţie", a explicat Anca Andriţoiu.

Angajaţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa care lucrează pe secţia unde a apărut focarul de COVID-19 au fost de asemenea testaţi, rezultatele fiind negative.

Şefa DSP a menţionat că, potrivit metodologiei, nu au fost testaţi şi angajaţii vaccinaţi anti-COVID şi cei care se află în perioada de 90 de zile de când au fost la rândul lor infectaţi cu noul coronavirus, pe motiv că nu prezentau simptome.

La nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud au fost raportate, astăzi, 79 de cazuri noi de COVID-19, după alte 78 anunţate joi, transmite Agerpres.

La această dată, trei unităţi administrativ-teritoriale au o incidenţă a cazurilor de COVID-19 de peste 3 la mia de locuitori: comuna Budacu de Jos - 3,85 la mie, comuna Măgura Ilvei - 3,33 la mie şi municipiul Bistriţa - 3,27.

De asemenea, se apropie de pragul de 3 la mie oraşul Beclean, al doilea cel mai populat după municipiul reşedinţă, unde incidenţa raportată vineri a fost de 2,93 la mia de locuitori.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5521
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2944
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9517
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.9182

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
hipo.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb