Cripto-moneda Bitcoin şi-a continuat astăzi aprecierea, atingând o valoare record de 28.599,99 dolari, ceea ce înseamnă o apreciere de 295% pe parcursul acestui an, pe fondul interesului crescut din partea marilor investitori, transmite Reuters, conform Agerpres.
Cea mai cunoscută criptomonedă a depăşit pentru prima dată pragul de 20.000 de dolari în data de 16 decembrie şi între timp s-a apreciat cu aproape jumătate.
Comparativ, la începutul acestui an, bitcoin se tranzacţiona la aproximativ 8.000 dolari dar în primăvară, când a izbucnit pandemia de coronavirus (COVID-19), a scăzut la 4.000 dolari. În toamnă, bitcoin s-a apreciat semnificativ, datorită cererii din partea marilor investitori, atraşi de potenţialul unor câştiguri rapide, şi a aşteptărilor că va deveni o metodă de plată de bază, notează sursa citată.
Bitcoin este cea mai importantă monedă digitală, cu o cotă de piaţă de aproape 70%.
Tehnologia Blockchain utilizează criptografia pentru a crea un registru digital de date în care sunt incluse tranzacţiile utilizatorilor. Practic, este vorba despre un sistem prin care toate tranzacţiile sunt arhivate şi autentificate în mod public, fără să mai fie nevoie de un singur deţinător al informaţiei.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 30.12.2020, 12:41)
Bitcoin trebuie interzis. Este un dezastru ecologic, avand nevoie de energia electrica furnizata de 7 centrale atomice.
Nu se poate face nicio tranzactie de cumparare cu el, fiind refuzat la plata din cauza duratei foarte mari a confirmarii, chiar si 24-48 de ore.
Comisioanele au depasit pe cele de la banci sau Western Union.
1.1. Nu-i nevoie (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.12.2020, 12:52)
Va dispărea de la sine.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de Vali în data de 30.12.2020, 15:26)
mmm...nu , de fapt nu va disparea in viitor.
Dimpotriva e si va ramane fanionul monedelor cripto. Doar ca acum e ca naiba de scump, e pe varfuri.
Pentru cei ce apreciaza teoria valurilor Elliott - e pe finalul valului 3 din 5. Mai are niste picaturi de benzina in rezervor si apoi va desena pe grafice un frumos ...turn Eiffel. :))
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.12.2020, 16:07)
Vor exista variații ale prețului în viitorul apropiat (luni ani), pe care se poate specula.
Prețul final va fi însă 0, când se va ajunge la finalul valului C din pseudo-teoria Elliot. Asta dacă se mai ajunge la acel val.
Nu există fundamente în spatele acestei cripto-„monede”. E prea volatilă și mult prea ineficientă pentru a fi folosită pentru tranzacții. Nu este decât o lalea modernă.
2. fără titlu
(mesaj trimis de Om în data de 31.12.2020, 07:15)
Creste BTC-ul de zici ca-i covid.