Bitdefender are un nou director financiar

L.I.
Companii / 20 martie 2019

Sursă foto: Twitter

Sursă foto: Twitter

Producătorul de soluţii de securitate cibernetică, Bitdefender a anunţat, astăzi, numirea irlandezului John Stynes, un manager cu aproape două decenii de experienţă în companii de tehnologie listate la bursă, în poziţia de director financiar (CFO), scrie News.ro.

John Stynes se alătură Bitdefender din funcţia de CFO al Verifone pentru Europa şi Rusia, unde a avut un rol în procesul de transfomare a departamentului financiar, de observaţie strategică a businessului şi de relaţia cu investitorii din Europa. Activitatea sa a permis companiei să se delisteze de la bursă şi să devină companie privată în august 2018, potrivit Bitdefender.

Anterior, Stynes a fost director financiar adjunct al producătorului de electronice TT Electronics, un business listat pe bursa de la Londra, unde a fost membru al echipei care administrează relaţia cu investitorii, băncile şi consiliul de administraţie. El şi-a petrecut cea mai mare parte a carierei la Cisco, punând bazele Cisco Capital and Treasury, implementând procesul de raportare SOX şi evoluând până în poziţia de CFO pentru Europa de Nord, Regatul Unit şi Irlanda.

"Mă bucur să mă alătur echipei Bitdefender în această perioadă de transformare şi de creştere accelerată. Am sesizat un potenţial enorm al industriei de securitate informatică pentru viitorii ani, iar Bitdefender are o poziţie solidă în această piaţă câtă vreme peste 38% dintre soluţiile de securitate şi utilizatorii acestora folosesc deja tehnologiile sale premiate", a spus John Stynes, potrivit News.ro.

Fostul CFO, Niculae Dincă, va continua să fie parte a echipei de management a departamentului financiar şi îl va sprijini pe Stynes în perioada de tranziţie.

"Dincă a condus în ultimul deceniu finanţele Bitdefender, o perioadă de expansiune susţinută a businessului, cu multiple runde de finanţare din partea investitorilor. Stynes completează linia de top management a Bitdefender formată din Florin Talpeş, CEO, Bogdan Irina, director operaţional, Bogdan Dumitru, director tehnic, şi Rareş Ştefan, director de strategie. În ultimii trei ani, compania a dezvoltat semnificativ echipele sale enterprise şi corporate din Europa şi Statele Unite ale Americii", se arată în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.1036
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5335
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4412
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0523
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.3738

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
aicps.ro
tibco.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
ccib.ro
antiquemarket.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb