Blue Air a primit prima tranşă din creditul de peste 300 de milioane de lei

J.P.
Companii /

Blue Air a primit prima tranşă din creditul de peste 300 de milioane de lei

Blue Air a primit prima tranşă din creditul de peste 300 de milioane de lei şi spune că se pregăteşte pentru o iarnă complicată şi pentru redresare începând cu primăvara anului 2021, potrivit unui comunicat de presă.

"Ne bucurăm să anunţăm pasagerii şi partenerii noştri comerciali că, după şase luni de la adoptarea de către Guvernul României a Memorandum-ului prin care s-a decis sprijinirea companiilor TAROM şi Blue Air pentru a compensa efectele deciziei de suspendare a zborurilor de către statul român, vineri, 23 octombrie 2020, au fost finalizate toate demersurile de operaţionalizare a creditului de 300.775.000 milioane lei acordat de Eximbank cu garanţie de stat. Pentru referinţă, este vorba de un credit pe 6 ani, cu dobânda ROBOR + 4% + comision pentru fondul de risc de 2% pe an, garantat cu o serie de active, inclusiv 75% din acţiunile Blue Air Aviation SA şi ale acţionarului principal, Airline Invest SA", declară sursa citată.

"Mulţumim pe aceasta cale Prim-Ministrului României, Ministrului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi tuturor acelor specialişti din cadrul acestui minister, ai Cancelariei Prim-Ministrului, Consiliul Concurenţei, EximBank, precum şi acelor reprezentanţi ai Ministerul Finanţelor Publice care au înţeles importanţa aviaţiei române pentru viitorul acestei ţări, atât din punct de vedere al conectivităţii strategice, cât şi ca sursa de venituri la bugetul de stat şi factor de multiplicare în economie - şi care ne-au susţinut să depăşim multiplele obstacole birocratice întâmpinate în ultimele 7 luni. Obţinerea garanţiei de stat pentru acordarea împrumutului de 300.775.000 lei a reprezentat un proces extraordinar de complicat, mult întârziat faţă de previziunile anterioare, pe parcursul căruia am fost nevoiţi să facem multe ajustări faţă de planul iniţial prezentat autorităţilor române şi europene, dar şi creditorilor concordatari", se mai arată în comunicat.

Conform companiei, "ca urmare a condiţiilor, considerate de noi abuzive, impuse de Ministerul Finanţelor Publice, primele trageri din împrumut au fost folosite pentru plata integrală a datoriilor către Statul Român (ANAF, AACR şi Romatsa) deşi aproximativ 80% din sumele achitate către ANAF nu erau scadente, iar achitarea lor împiedică societatea să beneficieze de facilităţile fiscale acordate tuturor contribuabililor de către acelaşi Stat Român."

"Din păcate, ştiind ca urmează o iarna şi mai grea decât cele cu care am fost obişnuiţi, iar nivelul cererii de zbor se reduce de la o săptămână la alta, suntem foarte dezamăgiţi că a trebuit să renunţăm la reeşalonarea agreată de către ANAF în iunie 2020, ceea ce pune o presiune suplimentară asupra organizaţiei în următoarele luni. În acest context, suntem nevoiţi să revizuim încă o data planul de redresare şi oferta de concordat. Fiecare leu din cei rămaşi trebuie bine drămuit până la primăvara când, odata cu atenuarea pandemiei, suntem pregătiţi să ne redresăm. Garanţia primită de la Statul Român reprezintă un vot de încredere în capacitatea echipei Blue Air de a trece cu bine prin aceasta perioadă complicată şi de a continua să zburăm, să plătim taxe Statului Român şi să rambursăm creditul", susţin reprezentanţii companiei.

Potrivit acestora, deşi cererea de zbor este de sub 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, compania va continua să opereze zboruri spre destinaţiile cele mai solicitate de pasageri.

"Avem în continuare în prim plan nevoile pasagerilor. Astfel, deşi cererea de zbor este de sub 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, vom continua să operăm zboruri spre destinaţiile cele mai solicitate de pasagerii noştri. În plus, cu ajutorul acestui credit vom putea începe să rambusăm sumele datorate pasagerilor care au decis că nu mai doresc să călătorească în următoarele 24 de luni şi care au făcut deja cerere pentru rambursarea sumelor în numerar", se mai precizează în documentul semnat de Oana Petrescu, director general Blue Air.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
BTPay
elco

Curs valutar BNR

02 Dec. 2020
Euro (EUR)Euro4.8721
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0434
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4931
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.3981
Gram de aur (XAU)Gram de aur237.9394

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cramele Cotnari
Aratoys
hygienium.com
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale

ENGLISH SECTION

more articles

Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie