Fluxul net de investiţii străine directe (ISD) a ajuns la 7,907 miliarde de euro în 2025, faţă de 5,6 miliarde de euro în anul precedent, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).
Din total, 6,256 miliarde de euro au reprezentat participaţii la capitalurile proprii, formate din aporturi de 3,247 miliarde de euro şi profit reinvestit de 3,009 miliarde de euro. Alte 1,651 miliarde de euro au fost instrumente de natura datoriei, calculate ca diferenţă între datorii de 2,317 miliarde de euro şi creanţe de 666 milioane de euro, transmite BNR.
La 31 decembrie 2025, soldul ISD a ajuns la 134,823 miliarde de euro. Capitalurile proprii, inclusiv profitul reinvestit, au reprezentat 98,160 miliarde de euro, respectiv 72,8% din total, iar instrumentele de natura datoriei au însumat 36,663 miliarde de euro, reprezentând 27,2%, potrivit BNR.
Veniturile realizate de nerezidenţi din ISD în 2025 au totalizat 11,493 miliarde de euro. Veniturile din participaţii la capital au fost de 10,317 miliarde de euro, iar veniturile nete din dobânzi s-au ridicat la 1,176 miliarde de euro, conform datelor BNR.
În acelaşi timp, fluxul net al investiţiilor directe ale rezidenţilor în străinătate (IDS) a fost de 1,522 miliarde de euro în 2025. Soldul IDS la sfârşitul anului a ajuns la 9,679 miliarde de euro, din care 8,286 miliarde de euro reprezentau capitaluri proprii, iar 1,393 miliarde de euro instrumente de natura datoriei, potrivit BNR.
„Soldul ISD la 31 decembrie 2025 a atins nivelul de 134 823 milioane euro, din care: 98 160 milioane euro - capitaluri proprii, inclusiv profitul reinvestit (72,8 la sută din total sold ISD); 36 663 milioane euro - instrumente de natura datoriei în relaţia cu investitorii străini direcţi şi cu societăţile din cadrul grupului acestora (27,2 la sută)”, se arată în comunicatul BNR.
Datele au fost obţinute în urma cercetării statistice anuale realizate de BNR în colaborare cu Institutul Naţional de Statistică, aceasta fiind principala sursă pentru elaborarea statisticilor privind investiţiile străine directe.
























































Opinia Cititorului