Premierul în exerciţiu, Emil Boc, a declarat astăzi că autorităţile din România au "aşteptări pozitive" privind relaţiile cu FMI, CE şi BM, deoarece "primele reacţii" ar arăta că delegaţiile acestor instituţii ar putea veni pentru vizita de evaluare în următoarele două săptămâni.
"Avem totate şansele ca delegaţia Fondului şi a Comisiei Europene să vină totuşi în România în următoarele două săptămâni în urma solicitării adresate de autorităţile române, astfel încât să putem demonstra că la 1 octombrie, adică la sfârşitul trimestrului III, toate obligaţiile asumate de România sunt respectate", a spus Boc.
Întrebat ce garanţii sunt că delegaţia FMI ar putea veni pentru a discuta cu un Guvern demis, Boc a spus că sunt "aşteptări pozitive". "Noi am adresat o solicitare şi, din acest punct de vedere, avem aşteptări pozitive, cel puţin primele reacţii spun că există şansele ca delegaţia FMI şi a CE şi a Băncii Mondiale să vină în România mai repede decât s-ar aştepta unii", a spus Boc.
Emil Boc a spus că oficialii instituţiilor financiare vor discuta "cu autorităţile în exerciţiu", fie că este vorba de Cabinetul condus de el, "fie că va fi alt Guvern".
Şeful misiunii FMI pentru România, Jeffrey Franks, a anunţat săptămâna trecută că o misiune a Fondului Monetar Internaţional (FMI) care să înceapă discuţiile cu autorităţile române privind cea de-a doua revizuire a programului angajat de România va veni în România, imediat ce noul cabinet va fi format, confirmând astfel informaţii ale oficialilor români că FMI şi-a amânat vizita la Bucureşti după căderea Guvernului Boc.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat în repetate rânduri, după acest anunţ, că va încerca să convingă FMI să vină în România. Astfel, el a spus miercuri că are obligaţia să încerce să convingă instituţiile internaţionale să continue procesul de finanţare pentru România chiar în situaţia unui Guvern demis, opinând că este "exagerat" să fie legată continuarea finanţării de situaţia Guvernului."Sigur, nu pot spune că stau pur şi simplu şi contemplu ceea ce se întâmplă, am obligaţia să încerc să conving instituţiile internaţionale finanţatoare să continue procesul de finanţare chiar în situaţia în care avem un Guvern căzut, pentru că în opinia mea este exagerat să legăm continuarea finanţării de un Guvern căzut sau nu, de un Guvern instalat sau neinstalat. Dar nu ştiu dacă asta o să reuşesc", a explicat şeful statului.
Liderul PSD Mircea Geoană a spus şi el , joi, că există o "veste bună" în ceea ce priveşte problemele economice, anume că delegaţiile FMI şi cea a Băncii Mondiale vor veni la Bucureşti, nu însă şi cea a CE, care aşteaptă instalarea noului Guvern, el spunând că aceasta este "vestea proastă".
"Pe problema economică, sunt veşti bune şi veşti proaste, vestea bună este delegaţia Fondului Monetar totuşi vine la Bucureşti. Eu apreciez acest gest al Fondului Monetar care este un gest care demonstrează că până la urmă nu culoarea Guvernului de la Bucureşti contează, nu partidul care este la putere contează, ci România şi angajamentul pe care România şi l-a asumat pentru a putea obţine aceşti bani. Este şi o veste proastă, delegaţia Comisiei Europene nu vine, şi este o veste nici proastă nici bună, Banca Mondială vine, dar amână partea de împrumut din partea Băncii Mondiale până când va exista un guvern legitim la Bucureşti", a afirmat Geoană la postul public de radio.










































