Boc: Disponibilizările în sectorul bugetar vor fi făcute pe criteriul competenţei

F. A.
Politică / 14 august 2009

Premierul Emil Boc a afirmat, azi, că reducerile de personal în sectorul bugetar vor fi făcute pe baza unei analize legate de competenţa profesională a fiecăruia, transmite corespondentul NewsIn.

"Această testare e parte componentă a reformei statului. Am făcut această reformă a agenţiilor şi, evident, că cei care vor dispune această disponibilizare- este vorba de peste 9.000 de oameni care vor fi disponibilizaţi-, vor pleca acasă, dar vor pleca pe baza unei analize eficiente şi care va ţine în primul rând cont de competenţe, la care, probabil, vom trebui să ţinem cont şi de faptul că, dacă într-o familie există doi bugetari, va trebui să gradăm această disponibilizare, pentru a putea asigura şi o sustenabilitate financiară unei familii pe perioadă de criză. Ca element principal şi de bază a acestei reforme a statului este criteriul competenţei şi eficienţei în raport cu cetăţeanul. Acest lucru l-am avut şi îl vom avea în vedere şi în continuare", a declarat Boc.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3470
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7814
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7304
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3058
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.4893

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb