Boc: Guvernul va continua să sprijine investiţiile prin garanţii de stat, pentru depăşirea crizei

F.A.
Politică / 17 decembrie 2009

Executivul va continua să sprijine companiile româneşti şi pe cele cu capital străin care investesc în România, prin acordarea de garanţii de stat, pentru a le ajuta să depăşească perioada de criză, a declarat premierul Emil Boc azi, în cadrul întrevederii cu preşedintele Ford Europa, John Fleming, informează NewsIn.

"Guvernul României a folosit şi va folosi mecanismul acordării garanţiilor de stat ca o măsură de sprijn pentru firmele româneşti şi străine, fără nicio discriminare, în această perioadă în care economia are nevoie de susţinere", a declarat Boc în cadrul întrevederii pe care a avut-o cu Fleming la Palatul Victoria.

Acesta a amintit că Executivul a decis să acorde producătorului de automobile o garanţie de stat în valoare de 320 de milioane de euro, reprezentând 80% din valoarea împrumutului pe care compania Ford îl va contracta de la Banca Europeană pentru Investiţii (BEI). În acest sens, Executivul va promova un memorandum pentru aprobarea raportului de negociere, iar ulterior un act normativ privind acordarea acestei garanţii.

Teoria dobâzii
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară”
eximbank.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.0928
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3580
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5375
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8747
Gram de aur (XAU)Gram de aur656.3566

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
boromir.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
targulnationalimobiliar.ro
carieraenergetica.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb