Boc, la inaugurarea centurii Timişoarei: Pentru noi cele mai importante sunt faptele, nu vorbele

F. A.
Politică / 2 decembrie 2009

Premierul Emil Boc şi ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, au deschis, azi, circulaţia pe centura de ocolire a Timişoarei, premierul afirmând că importante sunt faptele, nu vorbele şi că românii vor face diferenţa între "specialişti în vorbe" şi cei care realizează lucruri concrete.

După ce le-au fost prezentate hărţile cu traseul şi lucrările care au avut loc pe centură, Emil Boc şi Radu Berceanu au traversat tronsonul, cu un autoturism Dacia Logan, la volanul căruia s-a aflat premierul.

"Pentru noi, cele mai importante sunt faptele, nu vorbele, iar cred că timişorenii, la fel ca toţi românii, vor face diferenţa între cei care sunt specialişti în vorbe, bine meşteşugite, ce-i drept, şi cei care realizează lucruri concrete. Mă refer la Pasajul Băneasa pe care l-am realizat, centura Timişoarei, centura Ploieştiului, Timişoara-Lugoj, lucrările de pe centura Sibiului (...) acestea sunt lucruri practice într-un an extrem de greu din punctul de vedere economic, când s-a demonstrat că dacă ai la butoanele Ministerului Transporturilor un ministru care spune şi respectă ce spune, cu un efort al Guvernului de-a asigura bani de infrastructură, asta înseamnă 20% din banii ţării, se pot face lucruri în această ţară", a declarat, pe centura de ocolire a Timişoarei, premierul în exerciţiu, Emil Boc.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3370
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7571
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7356
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3104
Gram de aur (XAU)Gram de aur636.0040

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
eduprosummit.ro
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb