Boc: Măsurile anticriză propuse de PSD pot fi aplicate dacă avem resurse financiare şi acordul FMI

F. A.
Politică / 7 iulie 2009

Premierul Emil Boc a declarat azi că Executivul va analiza măsurile propuse de PSD pentru contracararea efectelor crizei economice, iar dacă FMI şi CE le acceptă şi vor fi găsite totodată resurse financiare, acestea pot fi aplicate.

"Orice propunere va fi analizată şi, în măsura în care pot fi găsite resurse financiare şi negociată (propunerea n.r.) cu CE şi FMI, o vom aplica. Guvernul este deschis să pună în practică orice măsură care poate ajuta la redresarea economică, indiferent de unde vine, de la partide politice, de la mediul de afaceri, pentru că nimeni nu deţine monopolul adevărului", a declarat Boc, întrebat dacă ştia de existenţa pachetului anticriză prezentat de PSD. El a precizat că fiecare măsură va fi analizată dintr-o dublă perspectivă: impactul financiar şi încadrarea în angajamentele asumate faţă de CE şi FMI.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3501
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7801
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7355
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3236
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.0241

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb