Boc: Reforma agenţiilor şi educaţiei este parte a reformei statului

F. A.
Politică / 14 august 2009

Legea salarizării unice presupune că vom pune dreptatea în principii, că salariaţii cu venituri mici le vor avea mai mari, iar cei cu salarii mari le vor avea echilibrate, a declarat, azi, premierul Emil Boc.

"Reforma agenţiilor, diminuarea numărului lor, disponibilizările care au avut loc sunt parte a unui plan global de reformare a statului. Reforma agenţiilor este parte a reformei statului. Agenţiile care au încălcat legislaţia statului vor dispărea, astfel încât banul public să fie utilizat cu eficienţă. Vom da atâţia bani cât trebuie să funcţioneze şi să servească interesului cetăţeanului şi statului", a afirmat Boc.

În ceea ce priveşte sistemul de pensii, principiul care va sta la baza acestuia va fi cel al contributivităţii, a adăugat primul ministru.

"Educaţia este un sistem care nu a fost modernizat. Cele două soluţii propuse de comisia Miclea şi echipa de la Ministerul Educaţiei vor fi analizate. Va fi o analiză extrem de riguroasă pe cele două modele. Vom decide să promovăm cele mai bune soluţii şi cele mai bune argumente, pentru a da un element de stabilitate educaţiei. Descentralizarea din educaţie e parte a reformării sistemului", a menţionat Boc.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3470
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7814
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7304
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3058
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.4893

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb