Boc spune că în 2010 economia va creşte cu 1,3%, iar somajul şi inflaţia vor scădea faţă de 2009

F.A.
Politică / 11 ianuarie 2010

Economia României va înregistra o creştere de 1,3% din PIB în 2010, dar numai începând cu trimestrul 3, şomajul va scădea la 7,5% la finele anului, iar inflaţia, de la 4% în 2009 la aproximativ 3,7% în 2010, a declarat azi, în Parlament, premierul Emil Boc.

"În primele 2 trimestre (din 2010 n.r.) vom avea în continuare o cădere economică, dar vom recupera în trimestrele 3 şi 4 odată cu recuperarea întregii economii europene şi mondiale şi vom încheia cu plus 1,3%, cel puţin, creştere economică", a declarat Boc în plenul Parlamentului, în discursul susţinut la începutul dezbaterilor pe marginea bugetului de stat pe anul 2010.

Boc a declarat că şomajul nu va fi mai mare în 2010 decât în 2009, ci chiar va scădea de la 7,8% în 2009 la 7,5% la finele anului 2010.

Boc a declarat că în 2010 vor continua programele guvernamentale care au avut succes în 2009, "Rabla" şi "Prima Casă", va fi regândit impozitul minim şi transformat astfel în impozit forfetar şi vor fi continuate politicile sociale referitoare la acordarea de medicamente compensate în proporţie de 90% şi a pensiei minime sociale. Acesta a precizat că pensia socială minimă ar putea fi majorată dacă economia va evolua pozitiv, informează NewsIn.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Teoria dobâzii
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară”
eximbank.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.0928
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3580
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5375
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8747
Gram de aur (XAU)Gram de aur656.3566

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
boromir.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
targulnationalimobiliar.ro
carieraenergetica.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb