BODE:"Începând cu anul viitor, vom reuşi să creştem rapid vitezele de circulaţie pe calea ferată"

J.P.
Miscellanea /

"Începând cu anul viitor, vom reuşi să creştem rapid vitezele de circulaţie pe calea ferată"

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat pe pagina sa de Facebook că memorandumul pentru aprobarea achiziţiei de trenuri de lucru pentru dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii feroviare, care presupune o investiţie de aproape 200 de milioane de euro, se află pe traseul de avizare interministerială şi urmează să fie promovat în Guvern.

Bode: "Am încheiat ziua in judeţul Suceava, la Pojorâta, alături de Premierul Ludovic Orban, de preşedintele CJ Suceava Gheorghe Flutur, managementul CFR Infrastructură şi reprezentanţi din administraţia locală şi am participat la o demonstraţie, în regie proprie, prin intermediul unui sistem complex, de tip tren de lucru al companiei de căi ferate. Prin această tehnologie, corelată cu o alocare distinctă de resurse în programul de întreţinere a infrastructurii feroviare, începând cu anul viitor, vom reuşi să creştem rapid vitezele de circulaţie şi nivelul de siguranţă a transportului pe calea ferată. Este pentru prima dată în ultimii 20 de ani când un guvern va aloca resurse cuantificabile, prin programele de întreţinere şi reparaţii de la bugetul de stat pentru acest tip de intervenţii de reabilitare, până acum sumele destinate întreţinerii fiind alocate la global, fără a fi stabilite ţinte clare pentru administratorul infrastructurii. Ne propunem să ducem la un nivel superior acest nou concept şi să achiziţionăm două trenuri de lucru, mai performante, prin care să realizăm lucrări de modernizare a căii ferate. Am pregătit deja Memorandumul pentru aprobarea dezvoltării în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare a proiectului de achiziţie 'Sisteme de trenuri de lucru pentru dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii feroviare', care va fi promovat în Guvern pentru achiziţia a două sisteme de lucru în valoare de aproximativ 200 milioane de euro şi care se află pe traseul de avizare interministerială. Proiectul are aprobarea de principiu a Comisiei Europene pentru includerea la finanţare europeană, însă trebuie să parcurgem toate etapele procedurale. Rata de productivitate a unui astfel de sistem este preconizată pentru modernizarea a 300 km de cale ferată (cale unică)/pe an/tren. Dacă vor fi folosite două astfel de trenuri, putem estima că se vor moderniza aproximativ 600 km de cale ferată (cale unică)/an. Va fi o adevărată revoluţie în materie de lucrări de modernizare a liniilor existente pe aliniamentul actual şi ne dorim să implementăm acest concept cât mai repede şi în România, pentru a recupera decalajele de dezvoltare a căii ferate şi pentru a aduce acest sector la un standard ridicat de funcţionare. În România, din păcate, sectorul feroviar a acumulat întârzieri mari în dezvoltare şi a fost tratat ca un sector periferic de fostele guvernări. Guvernul Ludovic Orban va investi masiv în domeniul feroviar în următorii ani, pentru că transportul feroviar va juca un rol important în viitorul sistem de mobilitate european."

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. PNL o sa creasca si viteza rachetelor care pleaca spre luna.

    Nu mai opresc trenurile în stații și creste viteza.

    Totul e "la timpul viitor" la ăștia de la PNL, "vom face" și "vom drege", până la Pastele Cailor e gata...

    1. Si pe vremea lui boc si base la fel ne spuneau ce bine o sa o ducem apoi a venit iadul,daca cineva mai are incredere in pnl isti si iohanis,inseamna ca ne meritam soarta in afara de dictatura,ura dezbinare,dispret,umilire,sfid are, anenzi,amenintari cu dosare penare daca nu ne supunem nu au facut nimic pentru cetatenii au imbogatit doar camatila iohanista pnl ista cu a facut si basescu

    ministrache de toata jena

    ai pus in punctele cheie din minister numai heirupisti, oameni care nu te contrazic, oameni carora daca le ceri luna de pe cer nu te contrazic si zic, DESIGUR 

    ESTI CEL MAI DE C..CAT MINISTRU IN AC MINISTER IN ULTIMII 25 DE ANI 

    in primul rand habar nu ai cu ce se mananca 

    in al doile rand esti cu gandul la a merge acasa (cu SPP-l pe contrasens) 

    toate furtisagurile - vezi scandalurile recente legate de modul de administrare a taxelor de examinare auto) abordate cu " nu stiu, nu pe vremea mea, etc 

    te-ai apucat cu "mare avant" de autostrazi, evident nu ai facut nimic, dar trompeta apucatului de treaba a sunat in toata tara 

    ai inaugurat cu sasul pompos metroul din Dr Taberei dar amenajrile exterioare inca nu sunt terminate 

    si as putea sa continui 

    SUNTETI CEI MAI JALNIC GUVERN, la modul f serios DIN ULTIMA PERIOADA DE REFERINTA 

    IN PLUS ATI INDATORAT TARA GROAZNIC CU TOATE IMPRUMURILE CHELTUIND BANII PE C,,CATURI

    VAI ROMANIA!!! 

    1. tara a indatorat-o psd marind salarii si pensii fara limita, iar daca pnl reuseste sa faca guvern cu sustinere solida in parlament vom vedea in patru ani si rezultate mult mai bune decat ale psd din 2012 incoace, adica nimic

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
BTPay
elco

Curs valutar BNR

27 Noi. 2020
Euro (EUR)Euro4.8735
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0875
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5081
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4471
Gram de aur (XAU)Gram de aur237.6576

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cramele Cotnari
Aratoys
hygienium.com
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie