BOGDAN AURESCU: "România a condamnat arestarea lui Navalnîi, care este inacceptabilă"

S.B.
Miscellanea / 25 ianuarie 2021

"România a condamnat arestarea lui Navalnîi, care este inacceptabilă"

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a amintit, astăzi, la Bruxelles, ca România a condamnat arestarea opozantului rus Aleksei Navalnîi şi a menţionat reprimarea manifestaţiilor de susţinere a acestuia, de pe teritoriul Rusiei, subliniind că libertatea de întrunire şi cea de exprimare nu pot fi anulate, informează Agerpres.

Şeful diplomaţiei române a vorbit înainte de a participa la reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe din statele membre ale UE.

"Voi reitera faptul că România a condamnat arestarea lui Navalnîi, care este inacceptabilă, voi repeta opinia noastră că represiunea la adresa opoziţiei, doar pentru faptul că este opoziţie, este inacceptabilă, nu este democratică. De fapt, opoziţia, chiar cea neparlamentară sau nesistemică, are de asemenea drepturi şi cred că acestea trebuie să fie recunoscute de autorităţi", a punctat Aurescu.

Ministrul român a spus că discuţiile vor aborda şi posibilitatea adoptării de sancţiuni în acest caz.

"În acest weekend am văzut o atitudine hotărâtă şi agresivă împotriva demonstranţilor din multe oraşe din Rusia. Libertatea de întrunire şi cea de exprimare sunt drepturi umane foarte importante, fundamentale şi trebuie respectate, nu pot fi anulate. Trebuie să discutăm azi şi cred că vom discuta despre adoptarea de sancţiuni şi vom vedea rezultatul acestor discuţii", a adăugat Bogdan Aurescu.

Aurescu a spus că miniştrii ţărilor UE vor vorbi şi de strategia de distribuire a vaccinurilor pentru partenerii Uniunii Europene şi a amintit poziţia ţării noastre în acest sens.

"După cum ştiţi, România susţine în totalitate adoptarea unui mecanism pentru a ajuta ţările din Balcanii de Vest, dar şi Parteneriatul Estic, astfel încât acestea să beneficieze de vaccinurile furnizate de Uniunea Europeană. Cred că este o iniţiativă importantă, deoarece UE nu poate fi în siguranţă şi sănătoasă dacă vecinii Uniunii Europene nu sunt în siguranţă şi sănătoşi", a punctat Bogdan Aurescu.

Totodată, ministrul a reafirmat susţinerea pentru legătura transatlantică. "Considerăm că UE şi Statele Unite ale Americii reprezintă o comunitate de valori şi securitate. Vom continua să susţinem consolidarea parteneriatului transatlantic şi a rezilienţei strategice transatlantice", a arătat ministrul.

De asemenea, el a spus că va prezenta iniţiativa română de a crea un centru euroatlantic pentru rezilienţă.

Aurescu a explicat că aceasta este "o iniţiativă de creare a unei platforme care să ajute ţările membre UE şi NATO, dar şi partenerii noştri să îşi consolideze rezilienţa în faţa multor riscuri, pe baza unor abordări exhaustive din partea societăţilor şi guvernelor", potrivit Agerpres.

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2389
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5931
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6521
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1407
Gram de aur (XAU)Gram de aur607.9948

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb