BOGDAN AURESCU:  "România şi Croaţia sunt pregătite pentru aderarea la Schengen"

F.D.
Politică / 28 noiembrie 2022

"România şi Croaţia sunt pregătite pentru aderarea la Schengen"

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat luni că România şi Croaţia sunt pregătite pentru aderarea la spaţiul Schengen şi sunt parte a soluţiei de care are nevoie în acest moment Uniunea Europeană în ceea ce priveşte gestionarea fluxurilor migratorii, relatează Agerpres.

Aurescu a avut o întâlnire cu ministrul Afacerilor Externe şi Europene al Republicii Croaţia, Gordan Grlic Radman.

"În ceea ce priveşte agenda europeană, am abordat cu domnul ministru în mod prioritar obiectivul pe care ambele state îl urmăresc în această perioadă, şi anume aderarea la spaţiul Schengen, pe fondul celor mai recente evoluţii înregistrate în acest dosar. Împărtăşim o evaluare comună, şi anume aceea că extinderea acestui spaţiu va contribui la întărirea frontierelor externe ale Uniunii Europene, la crearea unui spaţiu Schengen mai puternic şi mai rezilient în faţa provocărilor la adresa securităţii interne a Uniunii. Atât România, cât şi Croaţia sunt pregătite pentru aderare şi sunt parte a soluţiei de care are nevoie în acest moment Uniunea Europeană în ceea ce priveşte gestionarea fluxurilor migratorii şi, de asemenea, este clar că este în interesul Uniunii Europene ca spaţiul Schengen să fie întărit prin includerea ambelor state", a spus Aurescu după întâlnire.

Discuţiile au vizat şi aderarea României şi Croaţiei la OCDE.

"Suntem împreună candidaţi în acest proces şi lucrăm împreună pentru paşii următori către procesul de negociere a aderării", a spus Aurescu.

Ministrul croat a arătat că ţara sa se aşteaptă la o decizie pozitivă din partea Consiliului European în ceea ce priveşte aderarea la spaţiul de liberă circulaţie şi că susţine adoptarea aceleiaşi decizii şi pentru România şi Bulgaria.

"Croaţia se aşteaptă la o decizie pozitivă din partea Consiliului European de a intra în spaţiul Schengen. În acest sens, susţinem adoptarea aceleiaşi decizii pentru România şi Bulgaria", a spus Gordan Grlic Radman.

El a salutat raportul Comisiei Europene care propune finalizarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare pentru România.

Oficialul croat efectuează o vizită în România.

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară 2025”
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0422
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4152
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3743
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9763
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.4646

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
aiiro.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb