DIKE

Bogdan Ioniţă a fost desemnat noul director general al GEFCO România

G.U.
Companii /

Bogdan Ioniţă a fost desemnat noul director general al GEFCO România

GEFCO România, subsidiară a GEFCO Group, care activează pe piaţa de soluţii multimodale pentru lanţurile de aprovizionare şi lider european în logistica automobilelor, a anunţat astăzi că l-a numit pe Bogdan Ioniţă la conducerea operaţiunilor locale după o experienţă de peste 14 ani în cadrul companiei, conform unui comunicat de presă.

Absolvent al Academiei de Studii Economice din Bucureşti, Bogdan Ioniţă şi-a început cariera în domeniul logistic în 2001, informează compania. În 2006, s-a alăturat echipei GEFCO ca director al departamentului Air&Sea. A preluat gestionarea activităţilor Overland (Rutier şi Feroviar) & Contract Logistics. În 2014 a fost numit în funcţia de director Overland & Contract Logistics pentru GEFCO, în Cehia, iar la scurt timp după, atribuţiile sale acopereau clusterul Cehia - Slovacia. La începutul lui septembrie 2020 s-a întors în România şi a devenit directorul general al filialei de aici.

Bogdan Ioniţă, manager general GEFCO România, a declarat: "În prezent, a fost accelerat procesul de schimbări prin care au trecut în mod constant industriile şi pieţele de desfacere. Mai mult ca oricând, capacitatea de a te adapta rapid la noile realităţi, aflate în permanentă schimbare, cu scopul de a menţine agilitatea şi dexteritatea operaţiunilor, a devenit o caracteristică vitală pentru orice companie de servicii logistice. Mă bucur că GEFCO România are fundamente solide în această direcţie. Vom continua să sprijinim piaţa locală, la nivel naţional, cu soluţiile noastre bazate pe expertiză, spirit de colaborare şi o abordare inovatoare".

În timpul pandemiei, serviciul Time Critical Solutions al GEFCO a fost foarte solicitat, spun reprezentanţii companiei.

"Bazându-ne pe know-how-ul nostru puternic în domeniul logisticii vehiculelor finite, vom continua să ne extindem expertiza serviciilor oferite în afara sectorului auto. Prin urmare, principala prioritate pe care o văd pentru GEFCO România, în viitorul apropiat, este o diversificare mai intensă a portofoliului de clienţi. În afară de acest obiectiv, ne vom concentra pe dezvoltarea digitalizării şi inovării în operaţiunile locale, pentru a creşte valoarea adăugată a lanţurilor de aprovizionare ale clienţilor noştri", a completat noul director general al GEFCO România.

Filiala locală precizează că va continua să introducă noi produse relevante pentru piaţa românească şi să-şi consolideze relaţiile de parteneriat bazate pe încredere şi transparenţă, cu companiile locale şi internaţionale, notează compania.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DIKE

Supliment dedicat activităţii de drept
DTLAWYERS
BTPay
elco

Curs valutar BNR

04 Dec. 2020
Euro (EUR)Euro4.8725
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0024
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4931
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.3819
Gram de aur (XAU)Gram de aur236.6932

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cramele Cotnari
Aratoys
hygienium.com
Boromir
Erfi
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale

ENGLISH SECTION

more articles

Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie