BOGDAN MAIOREANU, ANALISTUL ETORO: "Piaţa muncii rămâne puternică pe fondul unei inflaţii ridicate"

G.D.
Macroeconomie / 3 octombrie

"Piaţa muncii rămâne puternică pe fondul unei inflaţii ridicate"

Primele rapoarte privind inflaţia din septembrie au sosit şi nu sunt bune. Însă piaţa muncii nu pare afectată, conform unui comunicat remis redacţiei. În Uniunea Europeană şi în SUA, şomajul a rămas la niveluri scăzute, cu câteva excepţii.

Potrivit sursei citate, inflaţia din zona euro a ajuns la 10% şi este departe de a se stabiliza. Acelaşi procent a fost înregistrat în Germania şi Slovenia. Până în prezent, cea mai mare inflaţie din august a fost înregistrată în Polonia, unde preţurile au crescut cu 1,1% faţă de luna precedentă, ajungând la o rată anuală a inflaţiei de 17,2%. Acesta este cel mai mare procent din ultimii 20 de ani. Creşterea inflaţiei s-a datorat majorării preţurilor la alimente şi energie, pe fondul scăderii preţurilor la benzină. Surpriza a fost oferită de Franţa, unde indicele preţurilor de consum a crescut cu 5,6% în septembrie 2022, încetinind de la 5,9% în luna precedentă. Acest lucru s-a datorat unei încetiniri a creşterii preţurilor la energie şi, într-o măsură mai mică, a preţurilor la servicii. Cu toate acestea, se preconizează că preţurile alimentelor vor continua să crească.

Temerile legate de o eventuală recesiune, care au condus la recentele scăderi ale preţurilor la ţiţei, îngrijorează OPEC+. Prin urmare, există informaţii potrivit cărora organizaţia ia în considerare o scădere a producţiei de petrol cu peste un milion de barili pe zi. Dacă se va materializa, aceasta va fi cea mai mare scădere a producţiei de la pandemia Covid.

Este clar că, în evaluarea eficacităţii politicilor lor monetare, Fed-ul american, Banca Centrală Europeană şi toate celelalte bănci centrale analizează, printre altele, posibilele schimbări de pe pieţele muncii. Până în prezent, în Europa şi în SUA, pieţele rezistă. În România, cele mai recente date din august arată o uşoară scădere a ratei şomajului la 5,1%. Media UE se situează la 6%, dar nu toate ţările au aceste cifre scăzute. În Spania şi Grecia, şomajul depăşeşte 12%, iar în Italia şi Franţa este de peste 7%. În ciuda inflaţiei şi a ratelor ridicate ale dobânzilor, şomajul din Polonia este aproape de cel din România, de 4,8% iar Cehia, şi Ungaria sunt la 3,4%. Datele din august din SUA arată o creştere cu 0,2% a şomajului, la 3,7%, subliniază sursa citată.

Potrivit lui Isabel Schnabel, membră a Comitetului executiv al BCE, din cauza lipsei acute de muncitori companiile ar putea fi nevoite să păstreze forţa de muncă şi în perioada de recesiune economică. Scăderea salariilor reale întăreşte acest lucru, făcând conservarea forţei de muncă mai atractivă.

Cel mai recent sondaj al Comisiei Europene arată că ponderea firmelor care raportează constrângeri financiare, cum ar fi limitări ale producţiei, rămâne aproape de nivelurile minime istorice, a menţionat Schnabel. Creditele bancare acordate firmelor chiar au crescut considerabil în iulie şi august, de la niveluri deja ridicate înainte, iar firmele continuă să adauge noi locuri de muncă, ceea ce sugerează că politica monetară continuă să stimuleze creşterea şi ocuparea forţei de muncă. Având în vedere aceste date şi perspectivele de inflaţie pe termen mediu peste ţintă, Schnabel a subliniat că vor fi necesare noi majorări ale ratelor de politică monetară ale BCE pentru a asigura revenirea în timp util a inflaţiei la ţinta de 2%.

Vom vedea în această săptămână cum este afectată piaţa muncii din SUA de politica monetară a Fed, aflată cu mai multe creşteri de rate înaintea BCE. Vineri vor fi publicate datele privind crearea de noi locuri de muncă şi şomajul. Analiştii prognozează crearea a încă 265.000 de locuri de muncă şi un şomaj care rămâne la 3,7%. Însă pieţele financiare sunt în căutarea oricărui semn că piaţa muncii se răceşte, cu speranţa că acest lucru va reduce inflaţia şi va calma Fed-ul, se mai arată în comunicat.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. nu pentru mult timp!!

    deja in piata reala se vede din satelit "nemunca"... ceea ce o sa se reflecte si in indicatori ceva mai in fata... dupa ce oamenii is topesc rezervele de cash si inflatia o sa ii ia la palme real. 

    s c cret 

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

GALA BURSA 2022
Avocat Ianul Alexandra
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
roovi.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Dec. 2022
Euro (EUR)Euro4.9211
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6615
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9963
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7073
Gram de aur (XAU)Gram de aur268.9159

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro