Bogdan Maioreanu, eToro: "Efectul Taylor Swift adaugă valoare celei mai profitabile competiţii din lume"

Internaţional / 13 februarie

Bogdan Maioreanu, eToro: "Efectul Taylor Swift adaugă valoare celei mai profitabile competiţii din lume"

Super Bowl este mult mai mult decât finala campionatului de fotbal american. Este un spectacol de divertisment, este un loc în care celebrităţile pot fi văzute dar şi un moment în care companiile pot accesa peste o sută de milioane de telespectatori avizi, care au aşteptat un an întreg pentru a vedea noile reclame de la Super Bowl. Iar anul acesta a avut-o şi pe Taylor Swift în tribune, fapt care a dus audienţa TV la un record estimat la peste 123 de milioane de telespectatori, cea mai urmărită transmisiune TV live din SUA de la aselenizare încoace, spune Bogdan Maioreanu, analist eToro.

Potrivit sursei citate, Super Bowl 58, finala campionatului de fotbal american din 2024, s-a încheiat la Las Vegas cu victoria în prelungiri a campionilor în exerciţiu, Kansas City Chiefs. Numit de presă probabil cel mai scump Super Bowl din toate timpurile, acesta a dus la o creştere fulminantă a preţului locurilor din tribună. În acest an, preţul oficial al locurilor a fost de la 950 de dolari pentru un loc "la cucurigu" la 9.500 de dolari pentru unul la centrul terenului, dar valoarea de revânzare online a variat de la aproximativ 7.000 de dolari la peste 60.000 de dolari.

"Acest Super Bowl a fost diferit şi din alt punct de vedere. Povestea de dragoste dintre cântăreaţa americană extrem de populară, Taylor Swift, şi jucătorul vedetă al echipei Chiefs, Travis Kelce, a ajutat NFL (National Footbal League - Liga americană de fotbal) să atragă noi categorii demografice. Cu Swift doar asistând la meciuri, fără să cânte, numărului de telespectatori ai NFL în rândul adolescentelor a crescut cu 53%, iar în rândul segmentului de vârstă 18-24 de ani, a înregistrat o creştere de 24%. Potrivit companiei Apex Marketing, "efectul Swift" a generat o valoare suplimentară de 331,5 milioane de dolari pentru brandurile Chiefs şi NFL. Taylor a zburat din Japonia, unde ultima ei etapă a turneului Eras Tour s-a încheiat cu o zi înainte, pentru a asista la meci. Turneul ei este primul din istorie care a depăşit 1 miliard de dolari în vânzări cu doar 60 de spectacole în jumătate de an. Prin comparaţie, Elton John a reuşit să câştige peste 930 de milioane de dolari, dar din peste 350 de spectacole în 5 ani" afirmă reprezentantul eToro.

Când vine vorba de profitabilitate, NFL eclipsează fotbalul european. De exemplu, Dallas Cowboys a încheiat anul 2022 cu un profit de peste 460 de milioane de dolari, în timp ce Buffalo Bills a avut cel mai mic profit din NFL, cu 65 de milioane de dolari, dar mai mare decât cel al lui Manchester United, de 59 de milioane de dolari. Aşadar, este o afacere foarte profitabilă. Din păcate, nu există nicio modalitate de a investi direct în NFL, în afară de a cumpăra o echipă, dacă se întâmplă să fii miliardar... Dar lucrurile care înconjoară NFL ar putea oferi oportunităţi pentru investitorii individuali.

"În fiecare an, reclamele de la Super Bowl sunt aşteptate cu nerăbdare de telespectatori - se spune ca sunt singurele reclame la care oamenii chiar vor să se uite intenţionat. Companiile profită de faptul că beneficiază de atenţia exclusivă a peste 100 de milioane de telespectatori şi fac tot posibilul ca spoturile lor să fie printre cele de care telespectatorii îşi vor aduce aminte. Prima reclamă de 30 de secunde pentru Super Bowl I din 1967 a costat doar 42.500 de dolari sau, ajustată la inflaţie, ar fi costat 372 390,34 dolari, în banii de astăzi. Pentru ediţia din 2024 a Super Bowl, costul reclamelor a fost estimat la aproximativ 7 milioane de dolari pentru 30 de secunde.

Anul acesta, europenii care urmăresc spectacolul l-au văzut pe Leo Messi într-o reclamă la o bere produsă de compania Anheuser-Busch, dar şi un clip pentru UEFA Champions League. De asemenea, sectorul auto a fost prezent cu reclame la vehicule electrice de la BMW, Volkswagen şi Kia. Am avut şi Toyota, Hyundai şi Kawasaki, dar niciunul de la marii producători auto din SUA. Snapchat, Doordash, Booking şi compania de securitate cibernetică Crowdstrike au fost, de asemenea, prezente printre altele. Toate sunt companii listate la bursă, care caută atenţia potenţialilor clienţi, dar şi a investitorilor. Amazon, Microsoft, Alphabet - Google au avut şi ele timpul lor de reclamă, cei trei giganţi tehnologici fiind şi în top 10 cele mai deţinute de investitorii români pe platforma socială de tranzacţionare şi investiţii eToro, pe locurile cinci, şase, şi respectiv opt", arată Bogdan Maioreanu.

Analistul eToro mai precizează că pentru a răspunde interesului publicului, Taylor Swift a apărut pe ecran în timpul transmisiei TV de 12 ori, totalizând 53 de secunde sau, la preţul reclamei, notorietate de peste 12,3 milioane de dolari. Se pare că este un preţ mic de plătit pentru "efectul Swift". În special, după fluierul final al unei finale emoţionante, cu o răsturnare de situaţie de ultim moment care a adus victoria echipei Kansas City Chiefs în faţa echipei San Francisco 49ers, Swift s-a alăturat festivităţilor entuziaste de pe teren şi şi-a sărutat iubitul, fotbalistul vedetă Travis Kelce, eveniment transmis, desigur, în direct de televiziune.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară”
APA NOVA
e-infra.ro
fngcimm.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Mai. 2024
Euro (EUR)Euro4.9762
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5851
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0237
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8519
Gram de aur (XAU)Gram de aur345.7888

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
mastercommunications.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
thediplomat.ro
32.aicps.ro
roenergy.eu
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb