BRD acordă un credit de 54 de milioane de lei companiei Aramis

I.M.
Bănci-Asigurări / 5 februarie 2020

Sursă Foto: Facebook

Sursă Foto: Facebook

BRD Groupe Societe Generale şi compania Aramis Invest Group din Baia Mare au semnat un contract de credit în valoare de 54 de milioane de lei, se arată într-un comunicat remis Redacţiei noastre.

Porivit sursei citate, suma va finanţa nevoile de capital de lucru ale companiei, precum şi investiţiile necesare pentru a creşte şi dezvolta activităţile de producţie.

Yves Lallemand, Directorul general adjunct al BRD, coordonatorul activităţii de corporate banking, a declarat: "Aramis Invest este unul dintre cei mai vechi clienţi ai noştri şi suntem mândri că am însoţit această companie în fiecare etapă a dezvoltării ei. Suntem foarte onoraţi de încrederea arătată de Aramis şi, de asemenea, mândri că, împreună cu ei, ne putem urmări obiectivul de a finanţa dezvoltarea economiei româneşti."

De asemenea, Vladimir Iacob, acţionarul majoritar al Aramis Invest a preciztat: "Ne simţim în siguranţă lucrând cu o bancă precum BRD. Buni cunoscători ai businessului, ne-au sprijinit întotdeauna dezvoltarea. Credem într-un viitor foarte bun împreună cu echipa BRD, bazat pe trecutul nostru comun."

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2584
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5171
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6194
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1347
Gram de aur (XAU)Gram de aur669.0168

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb