BRD Pensii a încasat o amendă de 0,55 milioane lei de la ASF, în august

ANDREI IACOMI
Piaţa de Capital / 18 septembrie 2022

BRD Pensii a încasat o amendă de 0,55 milioane lei de la ASF, în august

De asemenea, Autoritatea l-a sancţionat pe Bogdan Adamescu cu două amenzi în sumă totală de 24.100 de lei

Societatea de Administrare a Fondurilor de Pensii Private BRD a fost sancţionată cu amendă contravenţională în cuantum de 0,55 milioane lei şi avertisment scris, luna trecută, de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), conform unui raport al instituţiei.

Potrivit documentului, ASF a amendat societatea "pentru faptul că nu a asigurat, potrivit legii, aplicarea unor mecanisme interne adecvate şi efective de verificare necesare, în acord cu dimensiunea, natura şi complexitatea activităţii acesteia, în ceea ce priveşte controlul datelor din balanţele contabile ale societăţii. Totodată, la nivelul societăţii nu s-a asigurat înregistrarea tuturor documentelor de uz intern".

De asemenea, ASF a sancţionat-o cu amendă de 67.800 de lei şi avertisment scris pe Alina Cecilia Andreescu, directorul general al societăţii, "pentru situaţii de nerespectare a prevederilor legale în ceea ce priveşte anumite fluxuri operaţionale, precum: actualizarea datelor participanţilor, situaţii punctuale de întârziere a plăţilor efectuate către beneficiari, publicarea unor situaţii financiare cu date eronate, erori de raportare şi informare a participanţilor etc".

Şi alte persoane din cadrul societăţii au fost amendate cu sume de 2.100 de lei sau 1.600 de lei.

Totodată, ASF a sancţionat cu amenzi şi/sau avertismente scrise persoane din cadrul NN Pensii.

În zona pieţei de capital, Autoritatea l-a sancţionat pe Bogdan Adamescu cu două amenzi, în valoare totală de 24.100 de lei. Una, în sumă de 12.500 de lei, i-a fost aplicată în calitatea de preşedinte şi reprezentant legal al Companiei Hoteliere Intercontinental, pentru "nerespectarea obligaţiei de informare corespunzătoare a investitorilor cu privire la situaţiile financiare ale societăţii aferente exerciţiului 2020". Cealaltă, de 11.600 de lei, a fost primită în calitate de preşedinte şi reprezentat al Unirea Shopping Center, tot pentru nerespectarea cerinţelor de informare.

De asemenea, ASF i-a amendat pe preşedinţii companiilor Electroconstrucţia Elco şi Mecanică Fină.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Presupun că acei administratori de fond au salarii și funcții destul de bune, de ce "bagă macaraua" în banii altora ? Raspund tot eu : dacă faptele lor se sancționează cu sancțiuni financiare ușor plătibile de ce să nu facă din nou aceleași combinații, ei sau alți știu că sunt sancționați la vrăjeală!!!! Vai de bănuții noștri munciți din greu, cat din aceștia se vor întoarce atunci când vom avea nevoie de ei????

    1. au “bagat macaraua” in banii companiei la care lucrau, nu in banii clientilor; dar da, Autoritatea a fost prea blanda pentru ca frauda a afectat reputatia intregului sistem. mai bine le-ar fi retras licenta de functionare.

    bani de rontaiele...

    rusine!!! 

    c olac peste pupaza mai cade si piata imobiliara internationala si creditul global... praf se fac fondurile de pensii.. 

    s c cret 

    Deci i-a amendat ca ISU, ca nu aveau hartiile in regula, cand s-au dus pe acolo...

    Foarte bine, tineti-o tot asa, baieti ! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Securitatea cibernetică”
Avocat Ianul Alexandra
Electromagnetica
BTPay
cautavocat.ro
danescu.ro
arsc.ro
Gala Regista 2023

Curs valutar BNR

08 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.8962
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5550
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9559
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5088
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.4827

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro