BREXIT FĂRĂ ACORD: Ford Motor ar pierde până la 1 miliard de dolari

V.D.
Companii / 25 ianuarie 2019

Ford Motor ar pierde până la 1 miliard de dolari

Ford Motor ar înregistra costuri de până la 1 miliard de dolari dacă Marea Britanie ar ieşi din Uniunea Europeană fără un acord, reprezentând tarifele Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi impactul deprecierii lirei sterline, a avertizat joi producătorul auto american, transmite Reuters.

Impactul Brexitului pentru Ford, pe baza calculelor interne, ar fi cuprins între 500 de milioane de dolari şi 1 miliard de dolari, în funcţie de o serie de factori, potrivit unui comunicat al grupului.

Sky News a relatat joi că impactul ar putea fi de 800 de milioane de dolari.

Constructorii auto şi alţi producători, între care Airbus, au avertizat în legătură cu impactul Brexitului fără acord, reprezentat de tarifele mai ridicate, întreruperea lanţurilor de aprovizionare şi riscurile pentru locurile de muncă.

Marea Britanie urmează să iasă din Uniunea Europeană în 64 de zile şi, cum premierul Theresa May nu reuşeşte să atragă sprijin pentru acordul negociat cu UE, companiile sunt tot mai îngrijorate în legătură cu posibilitatea ca Brexitul să fie haotic.

Directorul financiar al Ford, Bob Shanks, a refuzat, miercuri, să spună care ar fi impactul unui exit fără acord, dar a spus că Ford se pregăteşte deja.

"Am început deja să ne pregătim pentru eventualitatea unui Brexit dur. Sperăm, desigur, că acest lucru nu se va întâmpla, dar nu putem aştepta", a spus el.

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0979
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4111
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6621
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8820
Gram de aur (XAU)Gram de aur721.9548

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
greenppa.ro
disb.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb