BREXIT Moody's a retrogradat ratingul suveran al Marii Britanii de la "stabil" la "negativ"

Internaţional / 26 iunie 2016

Moody's a retrogradat ratingul suveran al Marii Britanii de la "stabil" la "negativ"

Agenţia Moody's a retrogradat ratingul suveran al Marii Britanii de la "stabil" la "negativ" din cauza incertitudinii declanşate de rezultatul referendumului de joi, în care britanicii au decis ieşirea ţării lor din Uniunea Europeană, informează BBC News şi Sky News, preluat de Agerpres.

"În cei câţiva ani în care Marea Britanie va trebui să-şi renegocieze relaţiile comerciale cu UE, Moody's se aşteaptă la creşterea incertitudinii, diminuarea încrederii şi reducerea cheltuielilor şi investiţiilor, având ca rezultat o creştere mai slabă", indică agenţia.

Susţinătorii ieşirii din UE au respins în mare măsură avertismentele legate de consecinţele economice ale unei astfel de decizii, mizând că Londra va negocia acorduri comerciale şi de control al imigraţiei mai bune decât cele în vigoare.

Moody's afirmă însă că, odată cu ieşirea din UE, este probabil ca Marea Britanie, a cincea economie mondială, să-şi reducă bugetul pentru cheltuielile publice.

"Efectul negativ al încetinirii creşterii economice va depăşi economiile fiscale rezultate din faptul că Marea Britanie nu va mai trebui să contribuie la bugetul UE", arată prognoza.

"Guvernul britanic are unul din cele mai mari deficite bugetare dintre economiile avansate, iar încetinirea creşterii PIB va complica şi mai mult planul de consolidare fiscală multianual al guvernului", adaugă Moody's.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Bine ca s-a prins agentia, aceasta informatie puteam sa le-o ofer si eu gratis.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0938
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4079
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6447
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9021
Gram de aur (XAU)Gram de aur734.4528

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
greenppa.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb