Brokerii: "Cererea constantă ar putea impulsiona sectorul farmaceutic de la Bursă"

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 24 februarie 2015

Brokerii: "Cererea constantă ar putea impulsiona sectorul farmaceutic de la Bursă"

Acţiunile companiilor farmaceutice înregistrează aprecieri la începutul acestui an, după ce au raportat rezultatele preliminare în uşoară creştere pentru 2014.

Unii brokeri consideră că sectorul ar putea reprezenta o surpriză pentru investitori, datorită cererii constante de produse, în acest an, în care se anunţă o volatilitate crescută.

"Antibiotice Iaşi va încerca să se consolideze, în următorul an, datorită cererilor pe pieţele externe, iar Zentiva probabil va afişa o creştere datorită dividendelor acordate în fiecare an", consideră Marcel Murgoci, director de operaţiuni al SSIF Estinvest Focşani.

Potrivit domniei sale, factorii care pot influenţa acţiunile companiilor farmaceutice în acest ar putea fi măsurile Guvernului referitoare la taxele clawback.

Analiştii "Tradeville" au notat, într-o analiză recentă, că în industria defensivă a produselor farmaceutice, Antibiotice (ATB) are, pe lângă o cotă de piaţă importantă pe segmentul de medicamente generice, capacităţi proprii de cercetare, cu potenţial ridicat de a genera surprize pozitive.

Simion Tihon, broker la "Prime Transaction", consideră că rezultatele pe 2014 ale companiilor listate din sectorul farmaceutic nu au produs surprize: "Companiile din sectorul farmaceutic şi-au menţinut dinamica. Antibiotice şi Biofarm au raportat rezultate similare cu cele din anul precedent, iar Zentiva a confirmat trendul ascendent al cifrei de afaceri şi al profitului".

Domnia sa ne-a declarat: "Pentru 2015, nu mă aştept la o schimbare de trend în acest sector şi nu cred că sectorul farmaceutic se va detaşa de evoluţia pieţei. Printre posibilii factori ce pot influenţa decisiv acţiunile acestor companii sunt eventualele modificări semnificative în structura acţionariatului ori achiziţiile/vânzările strategice.

Este greu de spus care ar fi vedeta sectorului în 2015. Privind rezultatele de anul trecut şi mergând pe ideea că dinamica acestora se va păstra şi anul acesta, acţiunile Zentiva s-ar putea face remarcate. Din păcate, toate companiile din acest sector au o lichiditate slabă".

Acţiunile "Antibiotice" (ATB) înregistrează o apreciere de 2,56%, de la începutul anului şi de 2,21%, în ultimele şase luni, în timp ce titlurile "Zentiva" (SCD) au urcat cu 8,28%, în acest an, la şase luni creşterea fiind de 36,82%.

În schimb, acţiunile "Biofarm" au scăzut uşor, cu -0,04%, faţă de începutul anului, în ultima jumătate de an marcând o scădere de -6,23%.

Producătorul ieşean de medicamente Antibiotice SA (simbol ATB) a încheiat anul 2014 cu un profit brut de 37.394.376 lei, în creştere cu 7,8% faţă de 2013, potrivit rezultatelor preliminare. Veniturile din vânzări au înregistrat o uşoară creştere în perioada analizată, atingând valoarea de 318.945.093 lei.

Totodată, vânzările Biofarm (BIO) au crescut anul trecut cu 9,5%, la 128,9 milioane lei (circa 29,1 milioane euro), în timp ce profitul net a urcat cu 2%, la 26,1 milioane lei (5,9 milioane euro).

Cifra de afaceri netă a "Zentiva" România, fostul Sicomed, a crescut, anul trecut, cu 36,3% în raport cu 2013, de la 290,36 la 395,78 milioane lei, în timp ce profitul net a sporit cu 52,71%, de la 40,29, la aproape 61,53 milioane lei.

Distribuitorul de medicamente Farmaceutica Remedia Deva (RMAH) a înregistrat anul trecut vânzări nete de 244,68 milioane de lei, în creştere cu 4,3% faţă de anul precedent, în timp ce profitul net a crescut cu 3,6%, la 3,12 milioane de lei (698.000 de euro).

În 2014, vânzările companiei "Ropharma" Braşov (RPH), deţinută de omul de afaceri Mihai Miron, au crescut cu 2%, la 418,2 milioane lei (94,2 milioane euro), iar profitul a urcat cu 12%, la 8,04 milioane lei (1,81 milioane euro).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Înăuntrul Bursei de Valori din Bulgaria

Videoconferinţa “Sănătate şi FARMA - Sistemul sanitar, sub valul al IV-lea”
Dtlawyers
BTPay
Apanova
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Oct. 2021
Euro (EUR)Euro4.9488
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2570
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.6067
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8649
Gram de aur (XAU)Gram de aur243.4131

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

eximbank.ro
gerocossen.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
invietraditia.ro
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro