Bruxelles-ul propune o asistenţă financiară de 500 milioane euro pentru Ucraina

N.I.
Politică / 30 octombrie 2009

Comisia Europeană (CE) a anunţat, vineri, că a propus Consiliului să ofere un pachet de asistenţă financiară Ucrainei, sub forma unui împrumut de până la jumătate de miliard de euro, pentru implementarea programului de ajustare convenit de guvernul de la Kiev cu Fondul Monetar Internaţional (FMI).

Finanţarea ar urma să fie oferită în două tranşe, după ce condiţiile din programul negociat vor fi respectate. Propunerea de asistenţă financiară este complementară resurselor oferite de Uniunea Europeană (UE), sub forma unui program suport finanţat prin Parteneriatul European de Vecinătate.

Criza economică globală a afectat Ucraina de la mijlocul anului trecut. Pe măsură ce activitatea economică şi situaţia externă se deteriorau, Ucraina a negociat în noiembrie 2008 un acord stand-by cu FMI, de 16,5 miliarde dolari. Ceilalţi participanţi în pachetul de asistenţă financiară sunt Banca Mondială şi Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “

Ziarul BURSA

11 noiembrie
Mirosul Crăciunului
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3443
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7617
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8052
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3946
Gram de aur (XAU)Gram de aur624.0791

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb