BUCUREŞTI: Două tramvaie aflate pe acelaşi sens de deplasare s-au ciocnit

A.P.
Miscellanea / 10 octombrie 2020

Două tramvaie aflate pe acelaşi sens de deplasare s-au ciocnit

Două tramvaie aflate pe acelaşi sens de deplasare s-au ciocnit sâmbătă, pe Şoseaua Progresului, în zona Răzoare, scrie Agerpres.

Brigada Rutieră precizează că, în jurul orei 15,45, a fost sesizată prin apel la 112 cu privire la producerea unui accident rutier care a avut loc pe Şoseaua Progresului.

"Conducătorul unui tramvai a lovit în spate un alt tramvai care se afla oprit în staţie, pentru îmbarcarea/ debarcarea pasagerilor. În urma accidentului rutier, trei persoane au fost rănite şi transportate la spital pentru îngrijiri medicale", informează Brigada Rutieră.

Conform sursei citate, în continuare se efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi condiţiilor producerii accidentului rutier.

Traficul tramvaielor pe sensul de mers dinspre Calea 13 Septembrie către bd. Timişoara a fost restricţionat pe parcursul efectuării cercetării la faţa locului.

Ambii conducători de tramvaie au fost testaţi, rezultatul fiind negativ.

În prezent, conform BPR, circulaţia tramvaielor a fost reluată.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb