"Budapest Bank" ar putea fuziona cu "MKB Bank"

Ziarul BURSA #Internaţional / 17 decembrie 2014

"Budapest Bank" ar putea fuziona cu "MKB Bank"

Guvernul ungar ar putea decide o fuziune a "Budapest Bank" (BB) cu banca recent naţionalizată "MKB Bank", după finalizarea tranzacţiei de preluare a BB, au declarat pentru publicaţia Vilaggazdasag surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Reuters, conform Agerpres.

Luna aceasta, Executivul de la Budapesta a semnat un acord preliminar privind cumpărarea BB, a opta mare bancă din Ungaria, de la "GE Capital", ca parte a eforturilor de a extinde controlul statului asupra sectoarelor importante ale economiei. Tranzacţia ar urma să se finalizeze la mijlocul anului viitor.

Când a fost anunţat acordul cu "GE Capital", ministrul Economiei, Mihaly Varga, afirma că sinergiile între cei doi creditori au influenţat decizia Guvernului de a achiziţiona "Budapest Bank", adăugând că orice decizie privind fuziunea cu MKB, care înregistrează pierderi, va fi luată ulterior.

Conform Vilaggazdasag, o eventuală fuziune ar duce la crearea celui de-al doilea creditor ungar după active, cu o cotă de piaţă de 12%, fiind devansat doar de "OTP Bank".

În prezent, sectorul bancar din Ungaria este dominat în proporţie de 80% de bănci străine. OTP este cea mai mare bancă comercială din Ungaria, urmată de diviziile locale ale băncilor austriece Raiffeisen şi Erste, ale KBC Belgia, respectiv ale "UniCredit" şi "Intesa Sanpaolo" din Italia.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3306
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7569
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7358
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2894
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.9834

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb