Bugetul de stat şi cel al asigurărilor sociale avizate de comisii merg azi în plenul Parlamentului

F. A.
Politică / 11 ianuarie 2010

Plenul Parlamentului începe azi discuţiile asupra celor două bugete avizate de comisiile de buget-finanţe, care au adus modificări fiscale anti-criză, au suplimentat bugetul Ministerului Agriculturii şi l-au redus pe cel al ICR, în plus parlamentarii respingând majorarea punctului de pensie.

Cele două bugete au fost aprobate după 3 zile de dezbateri în comisiile reunite de buget-finanţe din Parlament, ultima zi fiind şi cea mai lungă. Pentru a finaliza lucrările, parlamentarii au decis să nu plece acasă până nu îşi vor da votul final. Şedinţa maraton, de 18 ore, a durat până duminică la 4 dimineaţa, fiind tergiversată de mai multe pauze de consultări, contradicţii şi glume făcute pe seama colegilor.

Una dintre cele mai importante modificări aduse proiectului de buget de stat a fost suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii cu 2,1 miliarde lei, de la 9,3 miliarde lei anterior, la propunerea comisiilor reunite pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală ale Parlamentului. Cu toate acestea, chiar şi ministrul de resort, Mihail Dumitru, s-a opus majorării, în condiţiile în care o astfel de măsură "ar duce la dezechilibrarea bugetului" şi, de asemenea, nu a fost identificată sursa de finanţare.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3447
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7519
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7347
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2764
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.2010

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb