Bulgaria a înregistrat în iulie o creştere de 125% a numărului de turişti pe coasta sudică a Mării Negre

J.P.
Internaţional / 6 august 2021

Bulgaria a înregistrat în iulie o creştere de 125% a numărului de turişti pe coasta sudică a Mării Negre

Bulgaria a înregistrat o creştere de 125% a numărului de turişti în iulie 2021, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, arată reprezentanţii din turism de pe coasta de sud a Mării Negre, conform G4media.

Potrivit Camerei de Turism din Burgas, cei mai numeroşi sunt turiştii bulgari, români şi ucraineni.

În acelaşi timp, zborurile charter au scăzut cu 62% faţă de 2019, anul anterior pandemiei. Preşedintele Camerei Regionale de Turism din Burgas şi preşedinte al asociaţiei, Ivan Ivanov, a anunţat unde vin majoritatea turiştilor străini cu zboruri charter. "Este vorba aici de Austria, Belgia, Danemarca, Republica Cehă, Germania, Irlanda, Olanda şi parţial Polonia."

Deoarece turismul de masă a fost înlocuit de vacanţe de familie, majoritatea turiştilor ajung cu maşina. O problemă serioasă este insuficienţa locurilor de parcare în staţiuni, a spus Veselin Nalbantov, hotelier din Sunny Beach. "Toate locurile, private şi publice, străzi, alei, grădini, totul este plin de maşini, ceea ce este cam neplăcut", arată acesta.

Sectorul precizează că luna iulie a fost una de succes pentru turismul de pe coasta de sud a Mării Negre în Bulgaria şi se aşteaptă la o creştere a turiştilor şi în august.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Conducerea Bulgariei a fost foarte inteligenta de data asta, intelegand ca, daca le impui turistilor restrictii, testari si irationalul ala de certificat de sclav vaccinat, turismul national se duce in cap! Asa, nu au avut decat de castigat! Cu totii!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Conferinţa BURSA “FORUMUL INVESTITORILOR - 2026”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2581
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5223
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7265
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0777
Gram de aur (XAU)Gram de aur650.3914

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb