Bundestagul îşi va revizui sistemul de securitate, după complotul descoperit în Germania

G.D.
Internaţional / 9 decembrie 2022

Bundestagul îşi va revizui sistemul de securitate, după complotul descoperit în Germania

Bundestagul, camera inferioară a parlamentului german, a anunţat astăzi că îşi va revizui măsurile de securitate, ca urmare a descoperirii unei reţele extremiste ce plănuia o lovitură de stat al cărei plan prevedea atacarea clădirii, relatează AFP, conform News.ro.

"Vom verifica în detaliu care sunt măsurile de securitate pe care trebuie să le ajustăm", a declarat vicepreşedinta Bundestagului, Katrin Göring-Eckardt, la două zile după ce a fost dezvăluit complotul.

"Se pare că există o legătură între această reţea şi grupul parlamentar al AfD (Alternativa pentru Germania)", a adăugat ea, într-o aluzie la arestarea lui Birgit Malsack-Winkemann, fostă membră a partidului de extremă dreapta AfD, care a făcut parte din Bundestag între 2017 şi 2021.

Douăzeci şi cinci de persoane au fost arestate în total, printre care un aristocrat, dar şi soldaţi din trupele de elită, în urma unui raid de amploare care a vizat această celulă alimentată de ideologia "Reichsburger" (Cetăţenii Reichului), o mişcare extremistă ce a luat amploare odată cu restricţiile sanitare din pandemie. În total, sunt vizate de ancehtă 54 de persoane şi ar putea fi decise noi arestări.

Şi cancelarul Olaf Scholz şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la presupusele legături ale acestei mişcări cu AfD. "Faptul că printre suspecţi se numără şi un fost deputat AfD este în mod evident frapant şi foarte grav", a declarat el într-o conferinţă de presă.

Deputatul social-democrat Sebastian Hartmann a cerut ca toate "contactele din Bundestag ale doamnei Malsack-Winkemann să fie investigate de urgenţă", fiind probabil "ca ei (complotiştii - n.r.) să fi sperat să primească ajutor din interior pentru planurile lor de lovitură de stat", a spus el.

AfD, care are 78 de deputaţi în Bundestag, dintr-un total de 736 de aleşi, a fost destul de rezervat de când a fost desfiinţată celula, conducerea partidului afirmând că "respinge categoric" presupusele planuri violente. Unul dintre deputaţii săi, Petr Bystron, a calificat însă arestările drept "cel mai mare abuz de putere din istoria Republicii Federale" şi "o intimidare masivă a întregii opoziţii".

Ieri, şeful poliţiei criminale, Holger Munch, a declarat că grupul avea multe arme şi că, prin urmare, era potenţial periculos, dar, în acelaşi timp, a relativizat oarecum forţa sa de atac. "Nu ar trebui să presupunem că un grup cu câteva zeci (de membri), poate câteva sute, este capabil să conteste cu adevărat sistemul de stat din Germania", a spus oficialul.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Mare e frica de cei 54 de suspecti-revolutionari,

    este chiar penibil 

    1. La noi cum a fost cu singurul terorist al tarii? Acolo sunt macar 54. La noi, ne-am agitat pt unul si nice ala nu era normal.

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

02 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.9024
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4632
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9026
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4966
Gram de aur (XAU)Gram de aur280.1298

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro