Burduja: "Companii globale din sectorul energetic sunt interesate să investească în România"

T.B.
Macroeconomie / 2 martie

Burduja: "Companii globale din sectorul energetic sunt interesate să investească în România"

România îşi consolidează poziţia geostrategică pentru întreaga regiune, iar o serie de companii globale din sectorul energetic sunt interesate să investească în ţara noastră, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, după cea de-a zecea reuniune ministerială a Consiliului Consultativ al Coridorului Sudic de Gaze şi cea de-a doua reuniune ministerială a Consiliului Consultativ pentru Energie Verde, organizate în Baku, Azerbaidjan, conform paginii de socializare a ministrului energiei.

Conform sursei, "Am avut bilaterale cu omologii din Azerbaidjan, Republica Moldova, Serbia şi Slovacia, dar şi cu o serie de companii globale din sectorul energetic: Socar, Taqa, Masdar. Prilejul a fost reuniunea ministerială a Coridorului Sudic, mega-proiectul de peste 40 de miliarde euro, care aduce gazul azer, prin Turcia, în Europa, reducând dependenţa continentului european faţă de gazul rusesc. A avut loc în paralel şi reuniunea iniţiatorilor Coridorului Verde - cablul în curent continuu care va lega Azerbaidjanul de Georgia, pe sub Marea Neagră, prin România şi până la vecinii maghiari. Obiectivele noastre aici au fost de a asigura României rolul de lider regional în sectorul energetic, de a diversifica rutele către România şi de a reuşi, odată cu finalizarea acestor mari proiecte, să asigurăm accesul românilor la gaze şi energie electrică la un preţ cât mai mic. Mai mult, devenind hub energetic, România îşi consolidează poziţia geostrategică pentru întreaga regiune. Putem exporta şi mai multă energie, iar asta înseamnă locuri de muncă şi dezvoltare pentru români", a spus Burduja.

Noutăţi importante pe care le-a transmis Sebastian Burduja în postarea sa, sunt:

"1. A fost finalizat studiul de fezabilitate pentru un terminal de LNG la Marea Neagră, pe ţărmul românesc, cu rezultate pozitive. Acest proiect, în care SOCAR şi Romgaz sunt parteneri, va fi o alternativă la Coridorul Sudic, cu potenţialul de a aduce în România 8-9 miliarde de metri cubi de gaz în fiecare an. Urmează identificarea structurii de finanţare şi proiectarea de detaliu. România susţine această iniţiativă. Putem avea un terminal plutitor de LNG aşa cum au făcut grecii la Alexandropoulis.

2. Companiile emirateze TAQA şi MASDAR sunt extrem de interesate să investească în România. Portofoliul lor de proiecte este de miliarde de dolari. România oferă multiple posibilităţi: de la interconectorul în curent continuu Est-Vest, care va lega viitoarele unităţi 3 şi 4 de la Cernavodă şi centralele eoliene din Marea Neagră de sistemul energetic european până la panouri fotovoltaice flotante pe lacurile de acumulare ale Hidroelectrica şi proiectul Tarniţa-Lapuşteşti. Rămâne să concretizăm prin investiţii concrete.

3. Programul nuclear civil românesc este urmărit de toţi partenerii, în mod special reactoarele modulare de mici dimensiuni (SMR). După 2029, orizontul de timp pentru finalizarea proiectului de la Doiceşti, în premieră europeană, va însemna posibilitatea NuclearElectrica de a valorifica această tehnologie în întreaga regiune, cu specialişti pregătiţi la Politehnica Bucureşti, unde deja avem un simulator pentru SMR-uri. Excelenţă românească la nivel înalt."

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. consumul si productia e in crash in romania din varful comunismului!

    s c c r e t 

    1. Ii invit in ANINA!

      s c c r e t 

    Au inceput declaratiile bombastice - Romania va deveni tigrul asiatic al estului europei... daca cetatenii ei nu mor de foame intre timp cu 450 de euro pe luna.

    D ministru nu are timp de stiri dar gocmai a explodat o casa intr un sat din zona cand omul a vrut sa aprinda soba! Si tot acolo au avut incendiu cu flacara mare incercand sa faca o fintina! Companiile arabe care sunt la baza exploatari ale unor companii petroliere anterior americane sunt de stat in urma nationalizarilor de la inceputul sec 20. Cum veniti acum sa dati rezervele de energie catre capital de state arabe dupa ce anterior PSD a donat pe nimic Petrom catre austrieci, cu beneficiul politic pe care l vedem acum!

    1. Este o firma falimentara.

      Totul este un test.

      Dar, acest ministru este suficient de fără cap cât sa facă rau 

    Deci nu se mai aplica legea lui Ohm? Cica la transportul energiei electrice de curent continuu se pirede foarte mult din tensiune (deci energie) prin reezistenta cablurilor. Din acest motiv se foloseste curent alternativ CA si nu curent continuu adica CC. Poate vine cineva de la minister in presa sa ne explice si noua draga redactie bursa.

    ...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

hidroelectrica.ro
aages.ro
fedbet.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Apr. 2024
Euro (EUR)Euro4.9763
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6818
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1289
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8284
Gram de aur (XAU)Gram de aur356.8240

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
edevize.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
32.aicps.ro
roenergy.eu
AIESEC
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb