Bursa din Tel Aviv a finalizat etapa din IPO destinată publicului

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional /

Bursa din Tel Aviv a finalizat etapa din IPO destinată publicului

Bursa de Valori din Tel Aviv (Tel Aviv Stock Exchange - TASE) a încheiat, luni, etapa ofertei de acţiuni (IPO) destinată publicului, anunţă algemeiner.com, adăugând că TASE a oferit publicului larg acţiuni în valoare de 23 de milioane de şekeli (aproximativ 6,5 milioane de dolari). Fiecare investitor a putut subscrie titluri de maximum 30.000 de şekeli (circa 8.500 de dolari). TASE a oferit publicului circa o treime din cota scoasă la vânzare.

Etapa destinată publicului, des­făşurată prin intermediul brokerilor şi consultanţilor bancari, a beneficiat de o participare de peste 1.000 de inves­titori privaţi, potrivit unor surse citate de Calcalist, care adaugă că TASE a încheiat etapa de stabilire a preţului ofertei pentru investitorii instituţionali, iar cererea a fost de cinci ori mai mare decât oferta.

Luna aceasta, TASE a lansat propria ofertă publică iniţială (IPO), tranzacţie ce evaluează operatorul bursier la 700 de milioane de şekeli (198,5 milioane de dolari).

TASE vinde o cotă de 31,7%, la un preţ de 7,25 şekeli (2,06 dolari)/acţiune pentru investitorii din afara Israelului, respectiv de 6,75 şekeli (1,91 dolari)/titlu pentru cei din Israel. Investitorii non-israelieni, în majoritate instituţionali, sunt aşteptaţi să preia cea mai mare parte a acţiunilor.

Deţinerile acţionarilor actuali ai TASE vor fi reduse după IPO-ul administrat de firma globală de servicii financiare Jefferies.

Anul trecut, TASE a înstrăinat o participaţie de circa 20% către fondul de investiţii Manikay Partners şi aproximativ 19% către alţi patru investitori străini. Vânzarea, anunţată în aprilie 2018, a dat o valoare de 551 milioane de şekeli Bursei din Israel.

Conform afacerii de anul trecut, Manikay a preluat 19,99% din TASE, iar 18,8% a ajuns la Sunsuper PTY Ltd, Moelis Australia Asset Management Ltd, Dalton Investments LLC şi Novo Nordisk Foundation, societăţi care provin din SUA, Danemarca şi Australia. Aceşti patru investitori controlează, fiecare, câte 4,69% din TASE. Deţinerea totală a inves­titorilor străini este însă mai mare, de 51,7% din TASE, în condiţiile în care 32,9% din această participaţie este controlată prin administratorul de fonduri Moshe Tery.

Acţiunile TASE vor fi lansate la tranzacţionare în august, capitalizarea bursieră fiind estimată la 710 milioane de şekeli.

TASE a obţinut un profit de 5,4 milioane de şekeli în primul trimes­tru din 2019, faţă de 8,1 milioane de şekeli în acelaşi interval din 2018. Declinul a fost generat de reducerea veniturilor, respectiv creşterea cheltuielilor pieţei. Veniturile TASE au scăzut cu 2% în primele trei luni din anul curent, la 64,6 milioane de şekeli, din cauza reducerii volumelor tranzacţionate.

Operatorul de piaţă va distribui, anul viitor, 30-50% din profitul pe anul curent, ca dividend.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
Apanova
Business Card
BTPay
e-distribuţie
Cotnari
daccaworking.ro
parmafood
smart city industry awards 2019
Calendarul BURSA 2019

ENGLISH SECTION

more articles

Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS