Burse de 5000 de euro pentru profesori

V.G.
Miscellanea / 20 septembrie

Burse de 5000 de euro pentru profesori

ANIS, Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii (ANIS), anunţă că a cincea ediţie a programului Bursele ANIS va oferi sponsorizări către 11 cursuri şi laboratoare universitare. Valoarea unei sponsorizări este de 5.000 de euro, iar data limită de înscriere este 25 septembrie 2022, potrivit unui comunicat de presă transmis astăzi redacţiei.

Acest proiect este susţinut de companiile Adobe, Atos, Deutsche Bank Global Technology, Emag, Endava, Microsoft, Softbinator, Zitec, Wipro.

Lectori şi asistenţi universitari din toată ţara sunt invitaţi să-şi depună aplicaţiile până pe 25 septembrie. Candidaţii trebuie să propună în programa universitară tehnologii şi metode inovatoare de predare, care să integreze cel puţin unul dintre următoarele opt domenii: Artificial Intelligence/Machine Learning, Big Data, Cybersecurity, Internet of Things (IoT), Health Tech, Virtual Reality, Blockchain, Tech for All (introducerea cursurilor de tehnologie în facultăţi non-IT).

Pentru a se încadra în criteriile de eligibiltate, candidaţii trebuie să aibă până în 40 de ani (vârstă împlinită în anul aplicării) şi să deţină titlul de doctor, respectiv gradul didactic de lector universitar, ori pot fi asistenţi universitari care se pot înscrie cu soluţii de actualizare a laboratorului. Aceştia din urmă trebuie să aibă acordul cadrului didactic titular, urmând ca sponsorizarea să se împartă în funcţie de elementele inovatoare introduse de fiecare parte (min. 50% pentru asistenţii universitari).

Potrivit sursei citate, candidaţii vor trece printr-un proces de evaluare preliminară, în baza aplicaţiei scrise şi a unui clip video în care vor prezenta elementele inovatoare ale cursului sau laboratorului. Ulterior, finaliştii vor susţine un interviu cu membrii comitetului de evaluare, reprezentanţi ai mediului academic şi de business. Regulamentul programului, modalitatea de înscriere şi criteriile de evaluare pot fi consultate la https://anis.ro/programe/.

Programul Bursele ANIS a fost lansat în anul 2018 la iniţiativa ANIS pentru a stimula eforturile depuse de cadrele didactice tinere în introducerea celor mai noi tehnologii din industrie şi a unor tehnici de predare inovative în curricula universitară. Programul are o acoperire naţională, iar aplicanţii ale căror proiecte sunt selectate beneficiază de o sponsorizare a activităţii didactice în valoare de 5.000 de euro.

În cele patru ediţii încheiate, prin programul Bursele ANIS au beneficiat de sponsorizări 45 de proiecte didactice, care au obţinut o valoare cumulată de 225.000 de euro. Per total, în ediţiile anterioare s-au înscris 122 de cadre didactice, din 39 de facultăţi participante, aflate în 11 oraşe la nivel naţional. Totodată, prin intermediul programului au luat naştere şi trei colaborări între companii şi mediul academic pe proiecte R&D.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Energia 2022”
Apanova
BTPay
Electromagnetica
arsc.ro

Curs valutar BNR

06 Oct. 2022
Euro (EUR)Euro4.9366
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.9920
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0780
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6319
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.3180

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

solarenergy-expo.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro